Pavel Badea și-a dat demisia de la conducerea PNL Craiova

Pavel Badea și-a dat demisia de la conducerea PNL Craiova

25.031
6
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 4,50)

Președintele organizației municipale Craiova a PNL, Pavel Badea, a demisionat, astăzi, din funcția de conducere, ca urmare a rezultatului alegerilor de duminica trecută.

 

Acesta a fost desemnat președinte al PNL Craiova printr-o decizie a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.

Revenim!

UPDATE:

În această săptămâna am reflectat foarte mult asupra rezultatului alegerilor și am luat decizia să renunț la funcția de președinte al organizației municipale a Partidului Național Liberal, o funcție pe care am ocupat-o pe perioada cât am fost candidat la Primăria municipiului Craiova printr-o decizie a Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal”, a anunțat Pavel Badea.

 

Le mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în aceste 6 luni și le doresc tot binele din lume si mult succes celor care se vor ocupa de conducerea organizației municipale, dar și membrilor acesteia. Le mulțumesc, de asemenea, și craiovenilor care au crezut în mine și le garantez că voi rămâne același Pavel Badea pe care l-au cunoscut și în care au avut încredere”, a mai spus liberalul.



6 COMENTARII

  1. #1
    Afacerist
    Data de inscriere
     30-12-2005
    Locatie
     1Mai
    Mesaje
    1523

    FMM de papitoi…din cauza ta s-a ratat o uriasa sansa sa fie detronata Larguta !!! + Multi oameni buni pe listele de consilieri au ramas pe dinafara datorita imaginei pe care o ai ! Ai cumparat un loc la batalie dar ai compromis toata lupta echipei .

  2. #2
    Senior Member
    Data de inscriere
     26-09-2006
    Locatie
     craiova
    Mesaje
    702

    pe cand la psd? nu ca ar avea vreo importanta, hoti sunteti toti

    __________________________________________
  3. #3
    Maniac
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    4309

    Corect si normal.

  4. #4
    Oldtimer
    Data de inscriere
     10-02-2009
    Mesaje
    1420

    Badita locul tau e la fotbal,nu in politica

  5. #5
    De-al casei
    Data de inscriere
     03-04-2007
    Mesaje
    308

    Ar trebui sa demisonam toti sa o lasam doar pe Olguta cu clica ei si asa fac ce vor din Craiova fura acum cat vor nu le mai poate face nimeni nimic a iesit primar cu 20 la suta prezenta la vot a luat din 20 la suta 60 la suta ea din aia 60 la suta toti sunt membri de partid sau 70 la suta din ei , restul sau cacat pe ei au stat acasa sau au bulit cariciu tara de nesimtiti si de indiferenti cum sa nu fure astia si sa faca ce vrea daca la 80 la suta din tara li se rupe de ce nu votezi pai n-am pe cine , mie lene , lasa-i sa fure ce ma intereseaza pe mine .

  6. #6
    Member
    Data de inscriere
     01-08-2008
    Locatie
     Sarari
    Mesaje
    241

    De ce toata tara voteaza sigla? De ce oare cand cineva necunoscut care nu a avut nicio treaba cu politica ia 1%? Este foarte greu sa dai o sansa?
    De ce oare toti uram acest gest?
    Imi este foarte greu sa recunosc dar am 36 ani, fac taxi si imi este foarte greu sa suport Romania cand o vad atat de lase si atat de rea!
    Va in fiecare zi, multa ura si multa prostie!
    Vad fete si baieti de 11-20 ani, drogati,beti care habar nu au ce este aia munca si devotament!
    Ma gandesc doar la Romania in 2030.
    Ce copii ies din astfel de copii!
    Imi este greu si groaza imi este in vis!
    Pacat ca am fost un popor puternic!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.