Organizația PNL de la Ghidici, în frunte cu președintele, a lăsat deoparte politica lui Gorghiu și Blaga, și a trecut la cea a lui Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt trimis în judecată de procurorii DNA. Aflat în plin proces de reorganizare, ALDE Dolj este cu ochii pe membrii celorlalte partide politice – mai ales pe cei ai PNL, care, pare-se, sunt interesați să facă o mișcare către ALDE.
Potrivit președintelui ALDE Dolj, Ion Cupă, 50 de foști membri ai PNL s-au alăturat ”familiei adevăraților liberali” din judetul Dolj, adică acelora din ALDE. Este vorba de cea mai mare parte a membrilor PNL Ghidici, care speră, probabil, că au schimbat și… Măria, nu doar pălăria politicii liberale.
Ion Cupă susține că a avut deja discuții cu ”liberalii vechi” – oameni cu state vechi în rândurile PNL Dolj – care doresc să treacă, de asemenea, la ALDE. ”Mulți dintre vechii liberali sunrt nemulțumiți că PDL a acaparat, practic, PNL-ul. Își doresc să facă parte dintr-un partid liberal autentic. Îi așteptăm în ALDE, casa liberalismului. (…) ALDE Dolj își reafirmă și cu această ocazie deschiderea spre dialog cu toți cei care, în judetul Dolj, cred în valorile și solutiile liberale autentice (…) și va continua dialogul cu liberalii adevărați din PNL, cu alte organizații politice, cu personalități din Dolj, care și-au exprimat intenția de a veni, în perioada următoare, alături de noi”, a afirmat Ion Cupă, președintele ALDE Dolj, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă..