Temperatura corectă de servire a unui anumit sortiment de vin poate influența semnificativ experiența degustării. Un vin prea rece poate inhiba dezvoltarea anumitor arome, făcându-l să pară plat și lipsit de personalitate. Pe de altă parte, un vin prea cald poate accentua notele de alcool.
Temperatura ideală variază în funcție de tipul vinului pe care îl servești. Soiul strugurilor utilizați ca materie primă, dar și specificul procesului de vinificație, sunt factori ce pot influența valoarea optimă a temperaturii de servire. Așadar, te invităm să afli la ce prag termic trebuie servite corect vinul alb, vinul roșu, vinul rose și șampania.
La ce temperatură trebuie servit vinul alb?
Orice vin alb trebuie servit rece, însă nu înghețat. De altfel, aceeași regulă de servire se va aplica în cazul oricărui sortiment de vin cu o efervescență ridicată, așa cum sunt toate tipurile de vin rose sau sortimentele din gama variată de șampanii de la Nitela Shop.
- vinuri albe seci: 8-12°C; acestea sunt perfecte pentru a fi servite ca aperitiv sau alături de salate și pește;
- vinuri albe demidulci: 6-8°C; aceste vinuri trebuie servite mai reci, deoarece au dulceață ridicată și un nivel crescut al acidității;
- vinuri albe corpolente (Chardonnay, Viognier, Semillon): 10-12°C ; temperatura puțin mai ridicată le permite să-și dezvolte mai bine aromele complexe.
La ce temperatură trebuie servit vinul rose?
Pragul termic ideal de servire a unor vinuri rosé poate varia ușor, în funcție de stilul și dulceața sortimentului. În general, se recomandă să fie servite ușor răcite. Temperatura joasă permite o accentuare semnificativă a notelor florale și fructate. De asemenea, favorizează și o ușoară dezvoltare a aromelor mai complexe ale băuturii. Recomandări:
- vinuri rose seci și demiseci: 8-12°C; aceste valori termice contribuie la evidențierea prospețimii sortimentului servit, prin dezvoltarea aromelor fructate;
- vinuri rose dulci: 7-9°C; o temperatură ușor mai scăzută va echilibra dulceața și va accentua prospețimea vinului servit.
La ce temperatură trebuie servit vinul roșu?
Spre deosebire de vinul alb sau rose, vinul roșu este servit corect la o temperatură mai ridicată, pentru a permite o dezvoltare completă a aromelor. Pragul termic optim variază de la un sortiment la altul. Iată recomandările specialiștilor:
- vinuri roșii ușoare (Pinot Noir, Beaujolais): 14-16°C; aceste vinuri pot fi servite la acest prag termic, pentru a ieși în evidență prospețimea notelor fructate;
- vinuri roșii medii (Merlot, Cabernet Sauvignon): 16-18°C; temperatură ce asigură echilibru între nivelul de alcool și buchetul de arome al materiei prime utilizate;
- vinuri roșii corpolente (Syrah, Cabernet Sauvignon maturat): 18-20°C ; vinurile complexe au nevoie de temperaturi mai ridicate, pentru a-și dezvolta pe deplin aromele.
La ce temperatură trebuie servită șampania?
Ai comandat o mini șampanie Bottega Gold – 0,2 litri, pentru a testa calitatea acestui tip de vin spumant, înainte de a realiza o achiziție semnificativă? Pentru a te bucura de complexitatea aromelor pe care le oferă, este important să o servești la valoarea termică pe care o recomandă specialiștii: 6-8°C.
La o temperatură de servire prea ridicată, aromele delicate ale șampaniei Bottega Gold nu vor atinge nivelul maxim al complexității. De asemenea, o temperatură de servire prea scăzută poate masca notele joase, medii și înalte ale buchetului aromatic. În plus, o șampanie mult prea rece poate dezvolta un nivel crescut al acidității.
Ești interesat de servirea corectă a acestor băuturi alcoolice? Descoperă pe blogul Nitela Shop la ce temperatură se servește vinul spumant sau șampania, pentru a te bucura de un anumit sortiment la adevăratul său potențial. Ține cont de aceste informații, atunci când bei șampanie sau alte tipuri de vin, comandate online de pe nitelashop.ro!