Prima clinică de cardiologie din Craiova a fost inaugurată ieri de oficialități

Prima clinică de cardiologie din Craiova a fost inaugurată ieri de oficialități

28.203
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(2 voturi, media: 3,50)

Clinica de cardiologie a fost inaugurată dupa mai bine de 3 ani de la începerea lucrărilor. Clădirea de peste 2000 metri pătrați dispune de 2 săli de operație, 20 de paturi de spitalizare, 10 paturi de terapie intensivă și o pasarelă care face legătura cu zona de urgențe. Aparatura medicală și toate dotările clinicii sunt de ultimă generație și i-ar face invidioși chiar pe unii medici din vestul europei.

Suma cheltuită pe aparate este de aproximativ 2,5 milioane de euro, iar investiția totală este de aproape 9,5 milioane de euro. Banii investiți au fost acordați de Consiliul Județean Dolj din fonduri proprii.

Am ajuns în acest moment și suntem foarte mulțumiți pentru că de-a lungul timpului am făcut proiecte mai mari decât acesta pe care îl încheiem cu 9,5 milioane de euro, dar de fiecare dată când am avut îndoieli în privința finalizării proiectului au venit oameni precum Bogdan Fănuţă sau Cristi Militaru și ne-au spus să facem toate eforturile pentru că o singură viață dacă va fi salvată prin ceea ce s-a realizat aici, aceasta va fi mai valoroasă decât orice alt proiect. Ne-am mobilizat cu toții, iar acesta este un proiect de succes al tuturor oamenilor din Consiliul Județean. Îi mulțumesc și constructorului pentru că, deși a trecut printr-o perioadă grea, a finalizat această clinică. De la Timișoara, până la București sau Sofia nu există o clinică de cardiologie intervențională așa cum este aceasta, iar în momentul în care am semnat proiectul de dotare a unei săli de operații cu municipalitatea Kozlodui am făcut-o cu intenția de a lua oameni cu afecţiuni grave din această zonă de peste Dunăre, care să fie aduși aici„, a declarat Ion Prioteasa

 

În medie Craiova trimite două, trei persoane pe zi în ceea ce privește partea de coronarografii la clinicile din București sau Târgu Mureș, iar pe partea de chirurgie cardiacă sunt unul sau chiar două cazuri pe zi trimise către București. După finalizarea cursurilor de specializare ale medicilor aceste cazuri vor fi tratate fătă probleme la Craiova iar clinica va putea prelua cazuri și din alte județe care acum merg către alte orașe.



2 COMENTARII

  1. #1
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     03-10-2005
    Locatie
     HELL
    Mesaje
    1841

    Foarte bine!
    Sunt vesti bune, dar astfel de vesti ar trebui sa reprezinte o normalitate. Nu ar trebui sa fie un lucru iesit din comun. 9 milioane de euro, dintre care 650 de mii pentru aparate, pentru o astfel de sectie, sunt o nimica toata daca ne gandim cati bani se dau pe cele mai stupide lucruri. Acestea sunt genul de investitii care ar trebui facute. Nu sute de mii sau milioane de euro pentru statui, catedrale ale mantuirii neamului, sau eu mai stiu ce. 650 de mii de euro TOATE aparatele unei clinici intregi de cardiologie… in comparatie un clopot pentru catedrala lui peste din Bucuresti costa 4-500 de mii de euro. Este incredibil care sunt prioritatile in tara asta… In conditiile in care sistemul sanitar este asa cum este…

  2. #2
    Member
    Data de inscriere
     22-11-2006
    Mesaje
    125

    N-ati mai avut de facut vreo statuie, ceva, undeva ?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.