Craiova: Catedrala din Craiovița sau cum își spală autoritățile păcatele

Craiova: Catedrala din Craiovița sau cum își spală autoritățile păcatele

4.464
41
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(4 voturi, media: 4,00)

Consiliul Județean Dolj răspunde prompt la chemarea bisericii! Ori de câte ori este nevoie, consilierii județeni aprobă fără ezitare suplimentări de fonduri pentru nevoile Mitropoliei Olteniei. Cu așa promptitudine și evlavie, nici nu e de mirare că fețele bisericești și-au găsit un umăr pe care să plângă ori de câte ori se termină banii pentru catedrale. Și… cu așa concurență, oamenii de rând să mai stea la coadă, că drumurile, spitalele și alte mărunțișuri lumești mai pot aștepta. Ieri, CJ Dolj a dat, din nou, 300.000 de lei din bugetul județului Mitropoliei Olteniei – Arhiepiscopia Craiovei pentru realizarea Catedralei “Sfântul Ion Botezătorul”, a cărei construcție a început de peste 30 de ani în cartierul Craioviţa Nouă.

 

Cine s-ar putea gândi vreodată că o umilă instituție publică ar putea refuza o solicitare bănească din partea unei istituții religioase s-a înșelat. Încă o dată! Ca de fiecare dată, scopul e nobil: pentru o biserică, pentru o catedrală. Din păcate, în România credința nu se simte, ci se vede: în contrucții mari, impunătoare, strălucitoare, care înghit milioane de euro.

 

Biserici, catedrale…  nu drumuri și spitale!

 

Solicitarea Mitropoliei Olteniei către Consiliului Judeţean Dolj a fost făcută în baza unui protocol de colaborare între cele două, prin care, practic, CJ Dolj participă, de câte ori este nevoie, cu fonduri. Până acum, din bugetul județului au mers, doar la construcția Catedralei din Craiovița, aproape 30 de miliarde de lei vechi.

 

Culmea ironiei este că oamenii se roagă în fiecare zi ca autoritățile să le facă spitale noi, școli decente, drumuri fără gropi ori canalizare, dar, de cele mai multe ori, răspunsurile la rugile lor se lasă așteptate.



41 COMENTARII

  1. #41
    Oldtimer
    Data de inscriere
     23-12-2006
    Locatie
     Location Location...
    Mesaje
    1174
    Citat Mesaj initiat de ovidiuradu777
    Citat Mesaj initiat de boqqdan
    Citat Mesaj initiat de adevarat
    daca azi aflati ca mai aveti de trait o saptamana… ce ati face? va rugati?

    da, m-as ruga.. acasa..
    de fel eu sunt credincios, dar trebuie sa recunoastem ca biserica de azi si modul in care functioneaza ea, ca institutie, nu mai are nici o treaba cu religia, cu credinta, asa cum am inteles-o eu cand eram mic de la un preot „old school” . aaa, ca merg la biserica din cand in cand e altceva dar si atunci cand merg o fac pentru mine, faptul ca preotul spune ceva acolo e zgomot de fond pentru mine. mai sunt si preoti care sunt dedicati credintei si incearca sa ajute dar se lovesc de sistem. chiar stiu un caz cand un preot si-a facut o firma de caterinc si cand cei din conducere au vazut ca merge i-au cerut sa doneze investia de 100-150.000 de euro sau sa renunte la preotie.. a renuntat.
    si cu povestioara asta cred ca am spus tot despre institutia bisericii

    „Firmă de caterinc”, asta e tare! Adică de caterincă, nu? Şi ce mai făcea, stand-up comedy în biserică: „Dragi credincioşi, o ştiţi pe-aia cu cele trei măicuţe care mor şi ajung la Poarta Raiului, la Sf. Petru?” Sau o fi vorba de englezescul „catering”: Catering is the business of providing food service at a remote site or a site such as a hotel, public house (pub), or other location. Sursa: Wikipedia.
    Pe de altă parte, cred că statutul de preot este (sau ar trebui să fie) totuşi incompatibil cu cel de patron: ori te axezi pe cele sfinte (god praising), ori pe cele lumeşti (money making). Aşa că ce i s-a întâmplat preasfântului mi se pare corect. Ca şi alegerea lui, de altfel.

    da, my bad.. e catering… m-a luat valul si am tastat prostii
    insa ….ia gandeste-te putin acum si spune-mi repede cati preoti cunosti care s-au facut preoti din vocatie, ca asa au simtit ei si care acum, dupa ce au ajuns preoti incearca sa dea ceva comunitatii inapoi, sa transmita mesajul Domnului, sa accepte sa ingroape un mort si fara bani, ca e crestin si asa trebuie si nu e vina lui ca familia sa nu are posibilitati, care casatoreste niste tineri si refuza sa le ia taxa, sa ajute copii orfani, sa organizeze campanii de strangere de haine pt ei si nu vina cu mana intinsa de Craciun si de Boboteaza sa-ti ceara sa cotizezi taxa de biserica? ..se pare ca money making este vocatia multora dintre fetele bisericesti care cred ca s-au cam panicat ca mor batranii si implicit cei care inca mai vin la biserica si asculta de ei orbeste. repet, eu sunt un om credincios, dar ce face Biserica in zilele noastre mi se pare revoltator. era corect ca biserica sa ia in administrare o afacerer la cheie, functionala, sa o administreze si sa isi insuseasca profitul?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.