Craiova: Ioan Moldovan vine la „Scriitori la TRADEM”

Craiova: Ioan Moldovan vine la „Scriitori la TRADEM”

1.536
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Poetul Ioan Moldovan, director al revistei Familia, este invitatul lui Nicolae Coande la Scriitori la Tradem. Ioan Moldovan va susține conferința „Nu sunt real decât în poezie”, marţi, 15 aprilie 2014, de la ora 17. Reputatul scriitor va citi din poezia sa şi va dialoga cu publicul. Intrarea publicului este liberă.

Născut în 1952 în satul Mureşenii de Câmpie din judeţul Cluj. Poet. Liceul „George Bariţiu” din Cluj. Studii de filologie la Cluj – perioadă în care a fost redactor şi secretar de redacţie al revistei studenţeşti Echinox –, apoi profesor în Maramureş (Cavnic, Baia Sprie, Baia Mare), până în 1989 când devine mai întâi redactor, din 1990 redactor-şef şi (din 2006) director al revistei Familia din Oradea, unde lucrează şi în prezent. Debut cu volumul de poezii Viaţa fără nume (1980). Alte volume de versuri: Exerciţii de transparenţă (1983), Insomnii lângă munţi (1989), Arta răbdării (1993), Avantajele insomniei (1997), Tratat de oboseală (1999), O uitare de texte (1999), Interioarele nebune (2002), Celălalt peşte (2005), Însemnări primitive (2005), Mainimicul (2010), Poeme 1980-2010); în curs de apariţie: volumul de versuri timpuri crimordiale, în pregătire volumul Poeţi în cărţi. Scrie şi critică literară, în special cronici ale cărţilor de poezie. Colaborator al Dicţionarului de scriitori români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu). A fost tradus în engleză, franceză, maghiară, cehă, slovenă şi albaneză. Mai multe cărţi ale sale au primit premii ale Uniunii Scriitorilor şi al unor reviste literare (Tribuna, Poesis, Nord Literar, Arca, Transilvania, Viaţa Românească, Ateneu, Fundaţia Principesa Margareta). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al PEN-club.

Scriitori la Tradem este un proiect cultural inițiat în anul 2010 de Nicolae Coande, susţinut de Casa de Cultură a Municipiului Craiova, care și-a propus să invite, în special, scriitori români a căror voce este incofundabilă în contemporaneitate. De atunci au venit la Tradem: Gheorghe Grigurcu, Nichita Danilov, Radu Aldulescu, Marian Drăghici, Mircea Bârsilă, Claudiu Komartin, Sorin Vidan, Vasile Baghiu, Peter Sragher, Paul Vinicius, Bogdan Ghiu, Adrian Mihalache, Michael Astner, Dumitru Ungureanu, Ioan Es. Pop, Radu Vancu, Dragoş Varga, Dan Sociu, Peter Waugh (Austria), Dan Stanca, Anton Jurebie, Liviu Ioan Stoiciu, Cornel Mihai Ungureanu, Silviu Gongonea, Serghei Birjukov, Denis Beznosov (Rusia), N. Georgescu, Daniel Bănulescu, Adrian Cioroianu, Esa Ensio Hirvonen (Finlanda), Adrian Bodnaru.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.