Dolj: 8.000 de copii au fost sprijiniţi de World Vision, vreme de...

Dolj: 8.000 de copii au fost sprijiniţi de World Vision, vreme de 17 ani

4.729
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
????????????????????????????????????

World Vision România – Biroul Zonal Dolj a marcat, astăzi, în cadrul unuimeveniment organizat la Teatrul ”Colibri”,” finalul celui mai longeviv și mai complex program de dezvoltare comunitară derulat în județul Dolj printr-un spectacol aniversar oferit de grupuri de copii din comunităţile partenere. Printre invitații evenimentului s-au numărat reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile, colaboratori și parteneri, beneficiari ai programului (copii și părinți), voluntari.

Cel mai complex program derulat de organizaţia World Vision Internaţional, în peste 100 de țări, este Programul de Dezvoltare Comunitară. În judeţul Dolj, Programul de Dezvoltare Comunitară s-a desfăşurat în perioada 2000-2017, pentru aproximativ 8.000 de copii şi părinţii acestora, beneficiarii indirecţi fiind peste 34.000 de locuitori ai celor 13 comunităţi partenere: Argetoaia, Brabova, Braloştiţa, Breasta, Bucovăţ, Carpen, Cernăteşti, Coţofenii din Dos, Pleşoi, Predeşti, Scaeşti, Sopot şi Vârvoru de Jos.

Finanţat de World Vision Canada, programul a adus schimbare în viaţa copiilor din comunităţile partenere, oferindu-le acestora nu doar şansa de a-şi împlini visele şi de a avea speranţă într-un viitor mai bun, ci şi de a trăi într-un prezent în care să se simtă protejaţi şi să se bucure de o educaţie de calitate, de o stare bună a sănătăţii, de oportunităţi de dezvoltare a unor afaceri generatoare de venit pentru părinţii lor şi un spirit comunitar consolidat în comunităţile în care trăiesc şi se dezvoltă.

Educaţie şi protecţie

La începutul programului, prin proiectele de educaţie, 24 de şcoli primare, 18 şcoli gimnaziale şi 45 de grădiniţe partenere au fost reabilitate şi renovate, dotate cu material didactic, iar peste 300 de cadre didactice au luat parte la cursuri de perfecţionare care să-i ajute să desfăşoare activităţi extra-şcolare cu copiii. Pentru a-și petrece timpul liber, frumos și util, World Vision a deschis 27 de cluburi ale copiilor, unde copiii au luat parte la activități distractive, educative şi s-au implicat în campanii de promovare a drepturilor copilului.

Anual, la şcoală sau la club, peste 3700 de copii au participat la diverse concursuri, serbări cu premii, expoziții de artă, acțiuni de reciclare și ecologizare, festivaluri de muzică și dans, au mers în excursii, tabere, şcoli de vară, majoritatea dintre ei, pentru prima dată.

În anul 2012, World Vision a înfiinţat în 11 comunităţi partenere „Cluburi de iniţiativă comunitară pentru tineri”. Aici, peste 1.500 de copii şi tineri au învăţat să devină agenţi ai schimbării, să îşi dezvolte aptitudini şi abilităţi sociale, civice şi de viaţă, cu impact pe termen lung asupra comunităţii.

Prin programele de educaţie remedială şi activităţi de tip şcoală după şcoală, peste 1000 de copii au luat parte la ore suplimentare care i-au ajutat să-şi îmbunătăţească abilitățile de citire, scriere, precum și cele matematice. Anual, peste 1.200 de părinţi au luat parte la sesiuni  despre importanţa educaţiei,  la campanii de conştientizare cu privire la efectele şi pericolele traficului de persoane, efectele negative ale migraţiei, drepturile copiilor.

Prin programele de burse şcolare, World Vision a susţinut 254 de elevi din mediul rural să-şi continue studiile la liceu. Dintre acestia, 70 au mers mai departe la facultate. 

Au fost setate si acreditate centrele: ”Centrul de resurse comunitare pentru prevenirea abuzului, neglijării şi exploatării copilului” şi ”Serviciul de asistenţă comunitară pentru adulţi”.

Membrii instituţiilor publice din comunităţile rurale au participat la cursuri de formare şi schimburi de experienţă privind mecanisme de protecţie a copilului.

Copii mai sănătoşi

Anual, 2.500 de copii au luat parte la campanii de igienă, nutriţie şi sănătate şi au primit kituri de igienă personală.

Având în vedere preocuparea la nivel global a organizaţiei pentru sănătatea copilului sub 5 ani, am organizat sesiuni informative pentru peste 1.200 de mame pe teme legate de nutriţie şi dezvoltarea copilului şi am oferit traininguri pentru peste  80 de cadre medicale.

Începând cu anul 2002, World Vision a depus eforturi susținute pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilităţi. Peste 200 de copii cu dizabilităţi au beneficiat de servicii de recuperare specializate şi 300 de adulţi au beneficiat de scaune rulante potrivite şi de instruirea necesară pentru o utilizare adecvată.  Buna integrare a copiilor cu dizabilităţi în învăţământul public s-a realizat prin: campanii de conştientizare privind drepturile copiilor cu dizabilităţi şi educaţia incluzivă, traininguri pentru părinţi şi cadre didactice, parteneriatul cu instituţiile locale, networking.

Prin intervenția World Vision, 25 de dispensare au fost reabilitate şi dotate, contribuind astfel la oferirea de servicii de asistenţă medicală primară pentru 34.000 de persoane. Totodată, World Vision a asigurat accesul la apa curentă şi potabilă pentru 7 dispensare şi 19 şcoli.

Dezvoltare economică + comunitară

În cei 17 ani, World Vision a lucrat cu oamenii din comunităţi, oferindu-le oportunităţi antreprenoriale şi profesionale care să-i ajute să câştige un venit stabil şi să poată avea grijă de copiii lor: 600 de persoane au participat la cursuri de calificare şi 400 de familii au primit donaţii de stupi complet echipaţi, solarii, pui, găini, capre, oi.

Mai mult, World Vision a construit şi cultivat o cultură a dialogului şi a intervenit pentru ca fiecare comunitate să-şi dezvolte structuri ale societăţii civile, capabile să modeleze dialogul, implicarea, iniţiativa comunitară. Astfel au fost constituite în decursul anilor: 13 grupuri de iniţiativă locală, 2 asociaţii apicole, 2 asociaţii meşteşugăreşti, 6 asociaţii de dezvoltare comunitară şi 3 asociaţii sportive.

Intervenții de urgență în caz de dezastre

Anual, 4.000 de copii au luat parte la simulări şi acțiuni de informare despre modul în care trebuie să se comporte în cazul producerii de cataclisme, iar 13 școli şi 13 primării au fost dotate cu sisteme de alarmă, truse de prim ajutor, echipamente și ghiduri pentru intervenția în situații de urgență. De-a lungul anilor, World Vision a oferit asistenţă umanitară în situaţii de urgenţă – în total pentru 4.500 de familii. S-au furnizat materiale pentru repararea şi construirea de grupuri sanitare pentru 3 şcoli afectate de inundaţii. 

”Au trecut 17 ani şi Programul de dezvoltare comunitară a ajuns la final de drum. Lăsăm în urmă comunităţi care pun în centrul activităţii lor copilul, care au căpătat experienţă în elaborarea strategiilor de dezvoltare locală, care au învăţat să acceseze fonduri  şi care au exerciţiul parteneriatului. Copiii au crescut şi au planuri ambiţioase pentru  viitor, părinții au înţeles nevoia de a investi în educaţia şi protecţia copiilor, membrii comunităţii s-au organizat în asociații care continuă cu iniţiative noi procesul de dezvoltare a comunităţii lor. Mulţumim copiilor, părinţilor, autorităţilor, tuturor partenerilor şi colaboratorilor, sponsorilor şi donatorilor din Canada şi România care au făcut posibilă, prin generozitatea lor, derularea proiectelor în comunităţi pentru un viitor mai bun al copiilor. Rămâneţi alături de noi pentru a sprijini mai departe copiii vulnerabili din comunităţile rurale din Dolj” a spus Georgeta Ungureanu, Manager Interimar Biroul Zonal Dolj.

Partenerii WV au fost: Consiliul Judeţean Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, Direcţia de Sănătate Publică Dolj, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, Primăria Municipiului Craiova, Prefectura Dolj, Biserica Ortodoxă Română, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj, Agenţia Naţională Antitrafic, Grupul de Acţiune Locală ”Colinele Olteniei”, alte fundaţii şi organizaţii non-guvernamentale de la nivel local şi judeţean.

Despre World Vision România 

                World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. World Vision România este o fundație creştină care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului.

                Fundația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

                În 27 de ani de prezenţă în România, fundaţia a ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în 400 de comunităţi din 8 judeţe. World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi, de aceea, în comunităţile rurale unde este prezentă, desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Proiectele sale se concentrează pe transformarea comunităţilor şi a membrilor acestora, pentru a realiza o viaţă împlinită pentru fiecare copil.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.