Iubitorii de animale anunţă proteste la Craiova. Cer anchetă la adăpostul Breasta

Iubitorii de animale anunţă proteste la Craiova. Cer anchetă la adăpostul Breasta

1.930
31
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 2,33)

Mai multe organizații de profil similar, atât din România cât și din Europa, cât şi simpli iubitori de animale anunţă că, pe 8 martie, vor organiza o amplă acțiune de protest, la nivel național, în conjuncție cu manifestațiile similare care vor avea loc în întreaga Europă. La Craiova se cere demararea cercetării penale în cazul animalelor ucise la Adăpostul Breasta.

Mitingul se va desfășura, începând cu ora 15:00, concomitent în mai multe orașe ale țării: Craiova, Timișoara, Constanța, Iași, Cluj și în peste cincizeci de localități europene.

Solicitările iubitorilor de animale sunt structurate pe două niveluri – unul despre care spun că trebuie imediat traversat şi un al doilea care poate fi implementat într-o perioadă mai lungă.

În mod expres, ONG-urile cer „Stoparea necondiționată a uciderii câinilor din adăposturi, prin mijloace inumane și ilegale, și demararea cercetării și urmăririi penale a celor vinovați (în special: cazurile din adăposturile A.S.P.A. — București, Breasta — Craiova, Danyflor — Timișoara, Bucov — Ploiești, Năvodari, etc”, după cum au arătat într-un comunicat de presă.

Iată, în întregime, revendicările iubitorilor de animale:

Nivelul I (imediat)

— Stoparea necondiționată a uciderii câinilor din adăposturi, prin mijloace inumane și ilegale, și demararea cercetării și urmăririi penale a celor vinovați (în special: cazurile din adăposturile A.S.P.A. — București, Breasta — Craiova, Danyflor — Timișoara, Bucov — Ploiești, Năvodari, etc.)

— Aplicarea euthanasierii exclusiv pe considerente de ordin medical, conform normelor stabilite la nivel european și mondial.

— Verificarea riguroasă și corectă, de către organele abilitate, a modului în care s-a cheltuit bugetul alocat primăriilor pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, depistarea tuturor fraudelor și delapidărilor, și tragerea la răspundere a celor vinovați.

— Revenirea mass-media la o atitudine conformă cu deontologia profesională, implicând încetarea imediată a atitudinilor părtinitoare, manipulative și instigatoare (inclusiv la nivel implicit și subliminal), și reflectarea corectă a realității.

Nivelul II (pe termen relativ mai lung)

— Revizuirea radicală a Legii 258/2014, astfel încât să excludă uciderea discreționară a câinilor fără stăpân și să comporte prevederi clare privind rezolvarea problemei acestora pe căi firești și eficiente, care constă în abordarea cauzelor, nu a consecințelor (și anume: recensământul tuturor câinilor cu stăpân, microcipare, sterilizare sau monitorizare a câinilor fertili și responsabilizare privind soarta puilor, pedepsirea penală a abandonurilor, etc.)

— Cercetarea corectă a așa-numitului ‘Caz Ionuț Anghel’, depistarea și publicarea realității ascunse sub campania de dezinformare și manipulare desfășurată sub acest statut, și sancționarea legală a adevăraților vinovați (atât pentru deces, în caz că se confirmă, cât și pentru multitudinea ilegalităților ulterioare).

— Anchetarea tuturor persoanelor și organizațiilor cu atitudini extremiste (în primul rând I.R.E.C.), depistarea surselor de finanțare și instigare a acestora, și luarea măsurilor legale ce se impun.

— Demararea unor campanii educative la nivel național, pentru a crea un climat civilizat și echilibrat în relațiile dintre oameni, animale și natură în general.

— Găsirea și aplicarea tuturor mijloacelor necesare pentru a stopa, pe viitor, folosirea deliberată a ‘problemei maidanezilor’ ca vehicul de a obține foloase materiale necuvenite, capital electoral dubios și rating mediatic, de către toți cei implicați (partide politice, administrații locale, mass-media, etc.)

Mihnea Columbeanu,
mihneacolumbeanu@yahoo.com
Din partea:
Federației pentru Protecția Animalelor și a Mediului
Asociației ‘Respect, Serve & Protect Human and Non-Human Life’
Asociației ‘Cuțu, cuțu’
„.

31 COMENTARII

  1. #1
    Oldtimer
    Data de inscriere
     26-03-2010
    Mesaje
    1080

    ce amuzant e tipu cu pancarda..daca intri pe forum amice pune dracu mana la munca sau ce doresti tu ca 99% din populatie vrea exterminarea javrelor de pe strazi..iti plac caini adopta 1,10,100 .daca nu in 14 zile eutanasierea.

  2. #2
    0-day Member
    Data de inscriere
     03-06-2013
    Mesaje
    7

    Cainii au drepturi frate, nu conteaza ca in fiecare zi ajung zeci de oameni la urgenta cu muscaturi de caini. Dar asta e Romania noatra cea de toate zilele, cainii au drepturi da celelalte animale cum pot fi ucise prin abatoare?!!! Sau ce foamea voastra e mai presus?! pe alea nu le iubesc asa zisii „iubitori” de animale, am impresia ca astia nau ce face acasa , daca vor sa faca ceva in privinta asta sa ii ia frate la ei in casa ca prin craiovita la 4 jum dimineata e greu sa ajungi si la masina de ei dar miteri pana la autobuz daca stai mai prin dosuri.

  3. #3
    Member
    Data de inscriere
     11-03-2013
    Mesaje
    112

    ong-istii astia iar vorbesc cu gura plina.

  4. #4
    0-day Member
    Data de inscriere
     03-06-2013
    Mesaje
    9
  5. #5
    Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    178

    Aseară am mâncat nişte friptură de porc (ştiu, e post – nu mă interesează), dar văzând pancarta tipului, m-au apucat remuşcările: dacă godacii defunctului nu mă vor ierta că le-am mâncat tăticul (sau mămica)?
    Să înţeleg că toţi ăştia, care vor manifesta amplu pe 8 martie, sunt vegetarieni, că altfel sunt doar nişte ipocriţi. Şi tembeli. Uite, vine sfântu’ Paşte, ceea ce la români echivalează cu măcel printre miei. Numai anul trecut s-au sacrificat vreo 2 milioane, mult mai mult decât toţi maidanezii din toată România. Domnul Mihnea Columbeanu are de gând să facă ceva în privinţa asta? Ce crede el că zic mămicile mieilor ce vor fi ucişi (cred că ar putea să ne spună, că doar are acelaşi nivel intelectual cu mama mielului)? De ce nu face şi o asociaţie „Be-he-he”, nu doar „Cuţu-cuţu”?
    Cu ocazia asta, sper să plouă tare pe 8 martie, poate se trezesc la realitate.
    Şi eu cer urmărirea şi condamnarea penală a celor care lasă sau sunt de acord cu păstrarea câinilor sălbatici* pe străzi, care se fac vinovaţi pentru infracţiunea de vătămare corporală (uneori chiar gravă), sau chiar ucidere, din culpă, A UNOR SEMENI DE-AI LOR, muşcaţi sau ucişi de astfel de câini.

    *câine sălbatic = câine care nu are stăpân. Numai câinii care au stăpân sunt, prin definiţie, animale domestice, restul, sunt doar nişte animale sălbatice, al căror loc NU ESTE ÎN ORAŞE.

  6. #6
    Oldtimer
    Data de inscriere
     17-08-2010
    Mesaje
    1091

    Dar de ce nu protesetaza ca sunt mii de copii in Romania asta care nu au ce manca?care sunt muscati zilnic de maidanezi?de ce nu ii ia la ei acasa?exista o lege cfu un termen,daca nu il ia nimeni pe dulau,la sapun cu ei….In parcul romanescu am fost sambata,cu copilul…daca nu ma suiam pe o banca praf ma faceau…8 DULAI…UNDE ESTE PROMISINUEA LUI LARGUTZA?”IN 6 LUNI DE ZILE NU MAI VEDETI UN CAINE”…eu cred ca sunt mai multi.
    ONG-urile au ramas fara obiectul muncii,,,,sa le fie rusine
    Ar trebui sa ne strangem si noi…..IUBITORII DE OAMENI SI SA MERGEM PESTE EI….Pt mine sunt mai importanti copii decat maidanezi!!!!!!!!!!!!

  7. #7
    Newcomer
    Data de inscriere
     28-02-2006
    Mesaje
    23

    ARTHUNTER – copiii nu aduc bani ca si maidanezii . Adica bani nemunciti , dar bani multi.
    Si da cainii sunt din ce in ce mai multi , de exemplu la mine la bloc in luna ianuarie au aparut 3 caini maturi si un pui, in plus fata de haita de 10 caini care era deja.

    be smart, don't be a retard !!!
  8. #8
    0-day Member
    Data de inscriere
     17-01-2014
    Mesaje
    3

    Acel Presedinte de asociatie a animalelor fara stapan este nimeni altu decat „Domnul MIU ” care dupa timpul lui Nea Nicu are probleme grave cu capul a fost internat pe la tot felul de LSM uri pentru ca a scris o carte si nu a fost publicat nu a muncit in viata lui o ora macar si fratele lui deasemenea un om de nimic.Pacat de parintii lor. Iei vorbesc sa nu mai tina caini inchisi in custii cu gratii dar din pura curiozitate pentru unii duceti-va la Blocul F1 Sc.2 Ap 4 pe Str.Deszdrobiri in spatele blocului sa vedeti in ce mizerie locuies 4 persoane respectiv familia MIU si ce GRATII au la geamuri de frica sa nu le „fure” vecini caini din casa.Toti banii pe care ii primesc de la diferite firme si ajutoare caritabile se duc la „PACANELE” la un Bar din spatele blocului F2 stie el bine…asa ca lasatine cu tot felul de Asociatii de protectia „prostimi”. EUTANASIEREA este singura sansa sa scapam de caini rai si fara stapani cei cuminti oricum ii” infiaza ” lumea . Parerea mea

  9. #9
    Oldtimer
    Data de inscriere
     17-08-2010
    Mesaje
    1092
    Citat Mesaj initiat de Night_club_o1
    ARTHUNTER – copiii nu aduc bani ca si maidanezii . Adica bani nemunciti , dar bani multi.
    Si da cainii sunt din ce in ce mai multi , de exemplu la mine la bloc in luna ianuarie au aparut 3 caini maturi si un pui, in plus fata de haita de 10 caini care era deja.

    Stiu destul de bine,pai din aceasta cauza IUBESC EI ANIMALELE,la cei la de ONG,defapt ei nu iubesc nimic,sunt mai javre decat canii,ei iubesc decat BANU!!

  10. #10
    Oldtimer
    Data de inscriere
     03-06-2006
    Mesaje
    1276

    Sunt impotriva cruzimi fata de animale, dar locul cainilor comunitari nu este printre blocuri, asa se procedeaza in toate tarile, daca nu vor sa nu mai fie eutanasiati sa ii adopte cu acte in regula sa fie verificati anual daca au vaccinuri facute si un adapost corect … din partea mea sa adopte 1000 daca are unde si cu ce sa ii tina … iesitu in strada si gargara sunt doar vorbe-n vant

  11. #11
    0-day Member
    Data de inscriere
     12-11-2013
    Mesaje
    2

    E normal sa iti fie frica. Nu sunt de acord sa fie ucise cu salbaticie, totusi. Sa se ofere un termen de adoptie iar apoi sa porneasca sterilizarea lor. Sigur ca problema aceasta e cumva nelalocul ei, exista mii de familii si copii saraci lipiti. Din pacate parsivitatea autoritatilor e groaznica, cand dau din umeri ca nu pot face nimic ????? pentru familiiile sarace sau ca nu pot face nimic intr-o familie in care se stie ca e ceva ciudat, ca copii nu sunt tratati normal sau ca sunt maltratati. Aici de ce nimeni nu vine sa spuna nimic? De ce nu iese nimeni in strada??? Asta e intrebarea mea de ani de zile?

  12. #12
    Newcomer
    Data de inscriere
     23-01-2007
    Mesaje
    36

    Nu va mai aruncati oameni buni asa usor la comentarii rautacioase. Cititi cu atentie fiecare punct si vedeti ca nu cere nimeni sa fie lasati pe strada sau mai stiu eu ce bazaconii. Dintre punctele alea sunt unele care ar trebui sa ne intereseze pe toti, si pe cei care vor sa faca sapun din caini, si pe cei care iubesc animalele, de exemplu se cere un control sa se vada cum s-au cheltuit banii vostri din impozite, ca primaria va ia banii de injectii de eutanasiere, ii baga in buzunar, si le da cu sapa in cap cainilor.

    Se mai cere sa nu se mai foloseasca in scop electoral toata treaba asta. Daca voi sunteti multumiti sa vi se fure banii in continuare…

    Se mai cere sa fie sanctionati aia care abandoneaza caini pe strada…

    Si mai vad pe aici tot felul de oameni interesati de soarta copiilor care mor de foame. Sunt curios cati din ei se duc regulat la vre-un orfelinat sa doneze niste haine vechi sau un kg de portocale. E usor sa faci fapte bune pe forum

    La toate protestele anterioare ale iubitorilor de animale si eu am vazut ca oamenii nu voiau sa fie omorati cainii, dar nu veneau cu nicio solutie, dar de data asta, daca citesti cu atentie fiecare rand si nu te opresti doar sa faci misto de poza respective, cahiar sunt ridicate niste probleme reale.

    Si ca sa nu-mi sariti in cap…DA…sunt de accord cu eutanasierea cainilor intr-un mod civilizat, nu cu sapa in cap. Ca daca ai un caine cu rabie si ii faci o injectie letala, ii faci chiar un bine ca il scapi de o moarte sigura si mult mai chinuitoare.

    Mai ganditi-va…nu mai e vorba doar de caini…e vorba de banii vostri si de cine ii fura…

  13. #13
    Spammer
    Data de inscriere
     23-01-2006
    Mesaje
    2136
    Citat Mesaj initiat de ovidiuradu777
    Aseară am mâncat nişte friptură de porc (ştiu, e post – nu mă interesează), dar văzând pancarta tipului, m-au apucat remuşcările: dacă godacii defunctului nu mă vor ierta că le-am mâncat tăticul (sau mămica)?
    Să înţeleg că toţi ăştia, care vor manifesta amplu pe 8 martie, sunt vegetarieni, că altfel sunt doar nişte ipocriţi. Şi tembeli. Uite, vine sfântu’ Paşte, ceea ce la români echivalează cu măcel printre miei. Numai anul trecut s-au sacrificat vreo 2 milioane, mult mai mult decât toţi maidanezii din toată România. Domnul Mihnea Columbeanu are de gând să facă ceva în privinţa asta? Ce crede el că zic mămicile mieilor ce vor fi ucişi (cred că ar putea să ne spună, că doar are acelaşi nivel intelectual cu mama mielului)? De ce nu face şi o asociaţie „Be-he-he”, nu doar „Cuţu-cuţu”?
    Cu ocazia asta, sper să plouă tare pe 8 martie, poate se trezesc la realitate.
    Şi eu cer urmărirea şi condamnarea penală a celor care lasă sau sunt de acord cu păstrarea câinilor sălbatici* pe străzi, care se fac vinovaţi pentru infracţiunea de vătămare corporală (uneori chiar gravă), sau chiar ucidere, din culpă, A UNOR SEMENI DE-AI LOR, muşcaţi sau ucişi de astfel de câini.

    *câine sălbatic = câine care nu are stăpân. Numai câinii care au stăpân sunt, prin definiţie, animale domestice, restul, sunt doar nişte animale sălbatice, al căror loc NU ESTE ÎN ORAŞE.

    bine zis

  14. #14
    Fan Stiinta
    Data de inscriere
     15-02-2011
    Locatie
     craiova brazda
    Mesaje
    682

    sa ii extermine nu mai poti merge in siguranta pe strada

    Nu ma suna daca nu stii sa saluti si sa inchei o afacere Secretul succesului este sAƒ E™tii sAƒ pierzi cu demnitate E™i sAƒ cA¢E™tigi cu modestie
  15. #15
    Member
    Data de inscriere
     09-12-2006
    Mesaje
    179
    Citat Mesaj initiat de rhadoo1986
    Nu va mai aruncati oameni buni asa usor la comentarii rautacioase. Cititi cu atentie fiecare punct si vedeti ca nu cere nimeni sa fie lasati pe strada sau mai stiu eu ce bazaconii. Dintre punctele alea sunt unele care ar trebui sa ne intereseze pe toti, si pe cei care vor sa faca sapun din caini, si pe cei care iubesc animalele, de exemplu se cere un control sa se vada cum s-au cheltuit banii vostri din impozite, ca primaria va ia banii de injectii de eutanasiere, ii baga in buzunar, si le da cu sapa in cap cainilor.

    Se mai cere sa nu se mai foloseasca in scop electoral toata treaba asta. Daca voi sunteti multumiti sa vi se fure banii in continuare…

    Se mai cere sa fie sanctionati aia care abandoneaza caini pe strada…

    Si mai vad pe aici tot felul de oameni interesati de soarta copiilor care mor de foame. Sunt curios cati din ei se duc regulat la vre-un orfelinat sa doneze niste haine vechi sau un kg de portocale. E usor sa faci fapte bune pe forum

    La toate protestele anterioare ale iubitorilor de animale si eu am vazut ca oamenii nu voiau sa fie omorati cainii, dar nu veneau cu nicio solutie, dar de data asta, daca citesti cu atentie fiecare rand si nu te opresti doar sa faci misto de poza respective, cahiar sunt ridicate niste probleme reale.

    Si ca sa nu-mi sariti in cap…DA…sunt de accord cu eutanasierea cainilor intr-un mod civilizat, nu cu sapa in cap. Ca daca ai un caine cu rabie si ii faci o injectie letala, ii faci chiar un bine ca il scapi de o moarte sigura si mult mai chinuitoare.

    Mai ganditi-va…nu mai e vorba doar de caini…e vorba de banii vostri si de cine ii fura…

    Ba am citit cu mare atenţie punctele alea. Sunt vorbe goale, al căror scop este devierea atenţiei de la problema principală, şi anume prezenţa acestor câini pe străzi şi răul pe care acest fapt îl produce societăţii (societate de oameni, homo sapiens, din care specie au uitat că fac parte).
    Aplicarea niciunuia dintre ele nu duce la rezolvarea problemei prezenţei cânilor pe străzi. Dacă vrei, îţi dau exemple:
    – „Stoparea necondiționată a uciderii câinilor din adăposturi, prin mijloace inumane și ilegale, și demararea cercetării și urmăririi penale a celor vinovați (în special: cazurile din adăposturile A.S.P.A. — București, Breasta — Craiova, Danyflor — Timișoara, Bucov — Ploiești, Năvodari, etc.)” – Vor dispărea astfel câinii pe străzi? NU.
    – „Verificarea riguroasă și corectă, de către organele abilitate, a modului în care s-a cheltuit bugetul alocat primăriilor pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, depistarea tuturor fraudelor și delapidărilor, și tragerea la răspundere a celor vinovați.” Vor dispărea câinii de pe străzi? NU.
    – „Găsirea și aplicarea tuturor mijloacelor necesare pentru a stopa, pe viitor, folosirea deliberată a ‘problemei maidanezilor’ ca vehicul de a obține foloase materiale necuvenite, capital electoral dubios și rating mediatic, de către toți cei implicați (partide politice, administrații locale, mass-media, etc.)” Vor dipăsrea câinii de pe străzi? NU.
    – „Demararea unor campanii educative la nivel național, pentru a crea un climat civilizat și echilibrat în relațiile dintre oameni, animale și natură în general.” Vor dispărea câinii de pe străzi? Poate, dar peste vreo 2-3 generaţii, adică 50-60 de ani. Ori eu vreau să apuc ziua aia.
    Ei nu cer păstrarea câinilor pe străzi pentru că sunt deja acolo şi nu prea se oboseşte nimeni să-i ridice. Observaţia ta era corectă dacă observai că nu cer ridicarea imediată a câinilor de pe străzi. Cu asta trebuiau să înceapă, asta e PRIMUL MARE PAS în rezolvarea PROBLEMEI PRINCIPALE. Dar pe ei nu-i interesează rezolvarea ei, pentru că asta echivalează cu deconectarea de la conducta cu bani. Dacă nu mai sunt câini pe străzi, ei pe cine mai apără? Dacă nu mai au pe cine apăra, cum îşi mai justifică existenţa? Dacă nu îşi mai justifică existenţa, cine şi de ce să îi mai finanţeze? Îţi dai seama, chiar vor trebui să îşi caute un serviciu real şi să muncească! Doamne fereşte!
    Crezi că mă încălzeşte cu ceva dacă anchetează ei ce s-a întâmplat până acum cu banii, dar haita de câini din jurul blocului continuă ne terorizeze, iar copilul nu poate să meargă singur până la şcoală?Cu ancheta ai rezolvat problema?

  16. #16
    0-day Member
    Data de inscriere
     04-10-2008
    Mesaje
    1

    Au asteptat sa mai treaca timpu ca sa se uite de tragedia aia cu copilul in Bucuresti. Frate daca vrei sa nu li se intample ceva cainilor iai acasa! Eu unu nu ii vreau pe langa mine, dar banuiesc ca cei care ii hranesc ca niste ipocriti fara sa gandeasca ca daca o zi nu o mai fac devin agresivi, probabil ca nici aceia nu ii vor acasa. Nu poti sa mergi noaptea acasa ca dai de diferiti Bobita ai diferitilor iubitori ocazionali de animale. Parerea mea este ca ar trebui eutanasiati. Cine nu e de acord sa ii adopte si problema s-a incheiat.

  17. #17
    A%%
    Senior Member
    Data de inscriere
     07-03-2013
    Mesaje
    837

    Seamănă din ce în ce mai mult cu secta lui Bivolaru.

  18. #18
    Senior Member
    Data de inscriere
     08-01-2011
    Locatie
     Craiova
    Mesaje
    510

    Oare in China cand catelusul e pus pe masa la Micul Dejun ce proteste mai fac? Mi-ai mancat Mamica, eu te iert?

    Cum se face ca la acel adapost pe strada toata dimineata nu este niciun caine ,nimic, iar seara sunt haite pe asfalt pe post de popice pentru masini?

    ONG-urile ia banii, si dupa dau faliment din senin.

    Nu ma suna daca nu sti sa saluti si sa inchei cu mersi papa sau SALUT
  19. #19
    Spammer
    Data de inscriere
     02-05-2013
    Locatie
     1n 743 Fu7ur3
    Mesaje
    2029

    Parerile sunt impartite mereu,ce se alege de ei numai statu va sti!

  20. #20
    Newcomer
    Data de inscriere
     23-01-2007
    Mesaje
    37

    Ai si tu dreptate, dar pe mine sincer ma intereseaza de ce se cheltuiesc o gramada din banii mei din impozite si cainii sunt tot pe strada.Daca nu-I iau de pe strada macar sa nu-mi mai cheltuiasca banii aiurea. Mi-ar placea ca astia cu ONG-urile sa taca din gura si sa nu mai zica nimic timp de 5 ani, spre exemplu. Sa lasam primaria sa-si faca treaba nederanjati si iti garantez ca dupa 5 ani vor fi la fel de multi caini pe strada. Singurul lucru care va fi in minus vor fi banii nostri.

    Citat Mesaj initiat de ovidiuradu777
    Citat Mesaj initiat de rhadoo1986
    Nu va mai aruncati oameni buni asa usor la comentarii rautacioase. Cititi cu atentie fiecare punct si vedeti ca nu cere nimeni sa fie lasati pe strada sau mai stiu eu ce bazaconii. Dintre punctele alea sunt unele care ar trebui sa ne intereseze pe toti, si pe cei care vor sa faca sapun din caini, si pe cei care iubesc animalele, de exemplu se cere un control sa se vada cum s-au cheltuit banii vostri din impozite, ca primaria va ia banii de injectii de eutanasiere, ii baga in buzunar, si le da cu sapa in cap cainilor.

    Se mai cere sa nu se mai foloseasca in scop electoral toata treaba asta. Daca voi sunteti multumiti sa vi se fure banii in continuare…

    Se mai cere sa fie sanctionati aia care abandoneaza caini pe strada…

    Si mai vad pe aici tot felul de oameni interesati de soarta copiilor care mor de foame. Sunt curios cati din ei se duc regulat la vre-un orfelinat sa doneze niste haine vechi sau un kg de portocale. E usor sa faci fapte bune pe forum

    La toate protestele anterioare ale iubitorilor de animale si eu am vazut ca oamenii nu voiau sa fie omorati cainii, dar nu veneau cu nicio solutie, dar de data asta, daca citesti cu atentie fiecare rand si nu te opresti doar sa faci misto de poza respective, cahiar sunt ridicate niste probleme reale.

    Si ca sa nu-mi sariti in cap…DA…sunt de accord cu eutanasierea cainilor intr-un mod civilizat, nu cu sapa in cap. Ca daca ai un caine cu rabie si ii faci o injectie letala, ii faci chiar un bine ca il scapi de o moarte sigura si mult mai chinuitoare.

    Mai ganditi-va…nu mai e vorba doar de caini…e vorba de banii vostri si de cine ii fura…

    Ba am citit cu mare atenţie punctele alea. Sunt vorbe goale, al căror scop este devierea atenţiei de la problema principală, şi anume prezenţa acestor câini pe străzi şi răul pe care acest fapt îl produce societăţii (societate de oameni, homo sapiens, din care specie au uitat că fac parte).
    Aplicarea niciunuia dintre ele nu duce la rezolvarea problemei prezenţei cânilor pe străzi. Dacă vrei, îţi dau exemple:
    – „Stoparea necondiționată a uciderii câinilor din adăposturi, prin mijloace inumane și ilegale, și demararea cercetării și urmăririi penale a celor vinovați (în special: cazurile din adăposturile A.S.P.A. — București, Breasta — Craiova, Danyflor — Timișoara, Bucov — Ploiești, Năvodari, etc.)” – Vor dispărea astfel câinii pe străzi? NU.
    – „Verificarea riguroasă și corectă, de către organele abilitate, a modului în care s-a cheltuit bugetul alocat primăriilor pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, depistarea tuturor fraudelor și delapidărilor, și tragerea la răspundere a celor vinovați.” Vor dispărea câinii de pe străzi? NU.
    – „Găsirea și aplicarea tuturor mijloacelor necesare pentru a stopa, pe viitor, folosirea deliberată a ‘problemei maidanezilor’ ca vehicul de a obține foloase materiale necuvenite, capital electoral dubios și rating mediatic, de către toți cei implicați (partide politice, administrații locale, mass-media, etc.)” Vor dipăsrea câinii de pe străzi? NU.
    – „Demararea unor campanii educative la nivel național, pentru a crea un climat civilizat și echilibrat în relațiile dintre oameni, animale și natură în general.” Vor dispărea câinii de pe străzi? Poate, dar peste vreo 2-3 generaţii, adică 50-60 de ani. Ori eu vreau să apuc ziua aia.
    Ei nu cer păstrarea câinilor pe străzi pentru că sunt deja acolo şi nu prea se oboseşte nimeni să-i ridice. Observaţia ta era corectă dacă observai că nu cer ridicarea imediată a câinilor de pe străzi. Cu asta trebuiau să înceapă, asta e PRIMUL MARE PAS în rezolvarea PROBLEMEI PRINCIPALE. Dar pe ei nu-i interesează rezolvarea ei, pentru că asta echivalează cu deconectarea de la conducta cu bani. Dacă nu mai sunt câini pe străzi, ei pe cine mai apără? Dacă nu mai au pe cine apăra, cum îşi mai justifică existenţa? Dacă nu îşi mai justifică existenţa, cine şi de ce să îi mai finanţeze? Îţi dai seama, chiar vor trebui să îşi caute un serviciu real şi să muncească! Doamne fereşte!
    Crezi că mă încălzeşte cu ceva dacă anchetează ei ce s-a întâmplat până acum cu banii, dar haita de câini din jurul blocului continuă ne terorizeze, iar copilul nu poate să meargă singur până la şcoală?Cu ancheta ai rezolvat problema?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.