GALERIE FOTO Pandurii au păstrat tradiţia tăierii porcului

GALERIE FOTO Pandurii au păstrat tradiţia tăierii porcului

4.832
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Pentru că li se promisese de mai mult timp că vor avea parte din nou de o petrecere de final de an dar şi de tăierea porcului, jucătorii de la Pandurii au petrecut într-un mod aparte la banchetul de final de an. Un porc de aproximativ 200 de kg a fost sacrificat pentru echipă, jucătorii asistând la pregătirea acestuia înaintea banchetului de final de an. Evenimentul nu a mai avut loc în incinta stadionului precum în urmă cu un an cu pe terasa restaurantului Ana unde a avut loc petrecerea.

 

Imediat după meciul cu Ceahlăul jucătorii de la Pandurii Târgu Jiu au luat parte la tăierea porcului pregătită de conducere aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu un an. De această dată porcul a fost adus în faţa restaurantului Anna sacrificat deja, jucătorii asistând doar la pregătirea şoriciului şi tranşarea porcului. Şoriciul porcului a fost atracţia principală pentru cei care ştiau despre ce este vorba, mai puţin pentru jucătorii străini. Viera nu a vrut nici măcar să guste şoriciul iar Cardoso a fost cu greu convins că acesta e comestibil. Brazilianul a fost convins de colegi cu greu să guste celebrul şorici căruia el îi spune “piele de porc”, acesta fiind convins la început că e vorba de o glumă a colegilor.

După ce a pus câţiva coechipieri să guste primii din bucata de şorici care i-a fost oferită, pentru a se convinge că şoriciul chiar se mănâncă, Cardoso a gustat şi el şoriciul. Brazilianul a recunoscut că la el în ţară porcul nu se pregăteşte în acelaşi mod. “Nu am mai mâncat până acum piele de porc. La noi în Brazilia nu e tradiţia asta. Noi cumpărăm direct carnea de la magazin”, a spus Cardoso care recunoaşte că nu ar avea curajul să sacrifice un porc: “Nu prea am văzut animale tăiate aşa ca aici. Eu nu aş avea curajul să omor un animal”.

Jucătorii şi antrenorii au asistat şi la tranşarea porcului care urma să fie pregătit pentru masa festivă. După ce au savurat şoriciul şi alte preparate tradiţionale, jucătorii au continuat petrecerea la restaurantul Anna. La tăierea porcului au luat parte doar jucătorii şi antrenorii, lipsind din echipă doar Cosmin Băcilă care se află la clinica de recuperare din Roma.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.