Rotaru: Când câștigi, ești a tuturor. Când pierzi, ești numai a noastră

Rotaru: Când câștigi, ești a tuturor. Când pierzi, ești numai a noastră

680
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Patronul Universitatii Craiova, Mihai Rotaru, a transmis o scrisoare deschisa fanilor.

“S-au împlinit recent cinci ani de când, împreună cu colegii mei, mă ocup de destinele Universității Craiova. Când am pornit investiția, ne-am construit o strategie. O strategie ale cărei principale obiective au fost și rămân redobândirea demnității Universității și a suporterilor săi și creșterea naturală a clubului din punct de vedere sportiv, finaciar și al valorilor tuturor elementelor care compun brandul Știința.

Această strategie, zicem noi, a dat roade.

Din punct de vedere sportiv:

  • Am câștigat un trofeu după 25 de ani;
  • Am terminat pe podiumul Ligii I după 23 de ani;
  • Centrul de copii și juniori este între primele trei din țară;
  • Echipa Națională reînvață să vorbească oltenește.

Din punct de vedere al valorii brandului:

  • Suntem pe primul loc la numărul de spectatori pe teren propriu;
  • Pe primul loc la abonați;
  • Pe locul 2 la încasări din publicitate.

Dacă ne cumpărăm abonamente, nu o facem pentru ca vreun acționar să retragă sumele investite, o facem pentru ca Știința să rămână un club solid și să crească în valoare, de la an la an.

În cei peste cinci ani de Știința, am investit aproximativ 13,5 milioane euro în acest club. Niciun cent din această sumă nu a fost retras și nici nu am de gând să o fac. Visez doar ca într-o bună zi această investiție să fie recuperată dintr-una sau mai multe participări în grupele Champions League.

Acestea sunt lucrurile bune.

Lucrul mai puțin plăcut este că avem un început slab de campionat. Personal, deși au trecut 36 de ore deja, nu reușesc să-mi revin din dezamăgirea pe care mi-a provocat-o meciul cu Sepsi. Din păcate, eu nu am varianta de ”nimeni la meci”, nici pe aceea de a-mi rupe abonamentul. Nici eu și nici colegii mei care zilnic muncesc pentru acest club.

Noi avem o singură variantă: să continuăm munca începută și să finalizăm cât mai repede proiectele pe termen scurt. Și aici mă refer în special la completarea lotului, completare a cărei principală calitate trebuie să fie aducerea de plus-valoare.

Ce îmi doresc de la meciul cu Botoșani?

  • De la jucători, să arate ambiție, dăruire și atitudine;
  • De la suporteri, să umple stadionul și să încurajeze echipa din primul până în ultimul minut;
  • De la mine și colegii mei, să luăm cele mai bune decizii în zilele care urmează.

Cred că bătălia Științei de vineri nu este doar una pentru clasament. Ci reprezintă unul dintre acele momente cruciale din viața unei echipe în care trebuie să strângem cu toții rândurile: suporteri, jucători, conducere.”

Sursa foto: ucv1948.ro

1 COMENTARIU

  1. #1
    0-day Member
    Data de inscriere
     02-08-2018
    Mesaje
    0

    Din punct de vedere sportiv:

    Am câștigat un trofeu după 25 de ani;
    Am terminat pe podiumul Ligii I după 23 de ani;
    Centrul de copii și juniori este între primele trei din țară;
    Echipa Națională reînvață să vorbească oltenește.

    Astia bat campii rau de tot. Ce delireaza ei cu zecile de ani in urma cand ei sunt infintati acum 5-6 ani ?

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.