Zile de poveste, cu păpușile de la Teatrul ”Colibri”

Zile de poveste, cu păpușile de la Teatrul ”Colibri”

3.979
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 4,00)

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 18:00 este programat spectacolul De-a capra cu trei iezi, scenariul şi regia Iulia Cârstea, muzica Alexandru Iosub. În distribuție: Oana Stancu, Rodica Prisăcaru, Alis Ianoș, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Emanuel Popescu. Reprezentaţia pune în valoare şi elemente de decor, recuzită din spectacole care au făcut parte din repertoriul Teatrului Colibri. afis decembrie 2016

 

Duminică, 4 decembrie, la ora 11:00 intră în scenă Albă ca Zăpada, în spectacolul adaptare după Fraţii Grimm, cu scenariul şi regia semnate de Iulia Cârstea. Scenografia este o creaţie Eustaţiu Gregorian, iar muzica îi aparține lui Alin Macovei – Moraru. Din distribuţie fac parte actorii: Adriana Ioncu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Daniel Mirea, Alis Ianoş, Emanuel Popescu.

 

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminică în intervalul 10:00 – 13:00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

 

Din respect pentru păpuși și copii, publicul este rugat să fie punctual! Așadar, după ora de începere a spectacolului, în sală nu se va mai putea intra.

1 COMENTARIU

  1. #1
    Newcomer
    Data de inscriere
     30-11-2016
    Mesaje
    14

    Sa speram ca se vor duce copii.biletul nu e scump si cred ca ar fi ok sa mai lase laptopul,tableta si telefonul si sa ia contact si cu lumea reala.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.