După ce iarna trecută ai fost un veritabil Moş Crăciun pentru orfanii şi bătrânii din Craiova, campania «Din inimi pentru inimi» te invită din nou să dăruieşti.
Poate chiar pe strada ta sunt oameni pe care nu îi cunoşti, dar care au mare nevoie de tine.
Sunt oameni care, deşi nu au greşit cu nimic, suferă. Poate că nu au ce să pună pe masă, poate nu au curent electric, poate nu au cu ce să îşi îmbrace copiii pentru şcoală. Poate nu au văzut niciodată un televizor. Poate sunt bolnavi şi nu pot să se vindece pentru că nu au cu ce să-şi plătească doctorii şi medicamentele.
Acum ai ocazia să le întinzi o mână de ajutor, să îi ajuţi să se bucure de lumina şi căldura primăverii.
Alătură-te nouă şi dăruieşte!
În perioada 3 – 25 aprilie, contactează-ne şi dăruieşte bani, haine, alimente sau ce crezi tu că poate ajuta.
Noi i-am găsit deja pe primii beneficiari ai generozităţii tale, dar spune-ne şi tu despre familiile nevoiaşe de care ai auzit şi ajută-ne să le contactăm.
Însoţeşte-ne, dacă doreşti, când vom înmâna cadourile tale, pentru a vedea că bucuria oamenilor trişti care primesc daruri din inimă nu are preţ.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
DIN INIMI PENTRU INIMI !!
PENTRU DONATII:
CONTACT: PATRU ANDREI GEORGIAN
Telefon: 0751.181.417
E-mail(Y!M): DinInimiPentruInimi@yahoo.com
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Pentru cei care nu sunt din Craiova , sau sunt foarte ocupati , exista un cont bancar
deschis la BancPost pe numele Patru Andrei Georgian: CONT IBAN LEI: RO28BPOS17606721654RON01 , dupa sau inainte de a depune bani in acest cont va rog sa ma contactati pt unle mici detalii !!