Urmând pilda idolului, miercuri seara (6 aprilie), dl Boc s-a nevoit şi el să apară la ticăloşita „Realitatea” (a mogulului SOV) ca să vorbească naţiunii. Despre ce? Nu chiar despre prăbuşirea dramatică a puterii de cumpărare şi a nivelului de trai, despre umilinţele şi suferinţele populaţiei, despre haosul din administraţie, din învăţământ, din sănătate, ci despre ce isprăvi a săvârşit guvernul ca un nemaipomenit administrator public ce este.


Ce-am aflat cu acest prilej? Nimic altceva, decât frazele râsuflate, repetate obsesiv, de când cu miraculoasa noastră scăpare din recesiune. Zice dl Boc: „Eu sunt de partea bună a lucrurilor (subînţelegându-se că de partea rea e greaua moştenire). Guvernul a luat măsurile care trebuiau ca România să nu se scufunde economic. Am dus bătălia de a o scoate din furtună şi sunt, de-acuma, mai liniştit, că am stabilizat ţara şi mă duc înainte, pe linia ieşirii din criză. Mergem în direcţia bună şi românii văd asta, încep să-şi recapete încrederea în partid şi în guvern. Sunt convins - mai cugetă adânc dl premier - că PDL şi coaliţia de la putere va câştiga alegerile viitoare!”. Ascultându-l, nu pot să nu mă întreb dacă vajnicul nostru şef de executiv mai ştie pe ce lume trăieşte? Conform sondajelor de opinie, doar 6 procente îi mai acordă credit, 94 la sută dintre români dorindu-i grabnica debarcare. De fapt, jupânul de la Cotroceni, tot moşmondeşte de ceva vreme ipoteza de a-i găsi un succesor, fie tehnocrat, fie independent.


Madam Udrea, trompetista lui Băsescu, s-a exprimat şi ’mneaei public, că ar cam fi nevoie de o schimbare. Schimbare agreată şi de către cei doi Preda - Cezar şi Cristian. „Vă pregătiţi de o eventuală demisie, dle prim-ministru?” - a venit, logic, întrebarea moderatorului. „N-am de ce! - s-a îmbăţuşat dl Boc. După cum vedeţi, sunt în pragul asumării răspunderii în parlament pe legea salarizării unitare a profesorilor. Îmi duc înainte mandatul şi mă bazez pe sprijinul majorităţii de la putere. Preşedintele (Băsescu – n.n.) nu mi-a cerut niciodată demisia!”. Apoi Boc a pus, minute-n şir, vechea placă a „stabilizării”. „Am depăşit recesiunea, încep să apară semnele bune! De ce să-mi dau demisia? Am soluţii!” etc. etc.


Ce rezultă din astfel de tribulaţii? Nu cumva presimţirea că tartorul din dealul Cotrocenilor a renunţat la mazilire şi şi-a luat iarăşi marioneta în braţe? Pentru un abuziv şi discreţionar ca Traian Băsescu e de preferat preşul de şters pe jos, sluga perfectă, oricărui necunoscut, fie el tehnocrat, specialist în management economic şi administrativ, care, mai ştii, poate repeta modelul Moliceanu, capabil să-l determine să nu-şi mai bage nasul în treburile executivului. Că bine mai cugeta scumpul şi credinciosul Emil, miercuri seara: „De dl .preşedinte mă leagă o colaborare de 11 ani de zile. Un stat ca România nu poate funcţiona fără o relaţie sănătoasă între preşedinte şi premier”. Chiar aşa, cât de greu i-o fi dlui Băsescu să-i găsească lui Emilaş un înlocuitor. Unul care să stea pândar neclintit la Palatul Victoria şi să încaseze, cu stoicism, şi scatoalcele prezidenţiale, şi huiduielile populaţiei. Mai ales că Boc a „stabilizat” ţara, chit că pacientul, vorba lui Jeffrey Franks - poate să dea ortul popii, de pe urma unei asemenea stabilizări.



Sursa: gazetanoua.ro