Nunta, un eveniment unic în viaţa fiecăruia, cu piese de vestimentaţie folosite exclusiv cu această ocazie, începe să-şi piardă din prestanţa de altădată.
Chiar dacă majoritatea mireselor aleg în continuare să-şi păstreze rochiile, numărul fostelor mirese care doresc să-şi vândă rochiile pe diverse site-uri este în creştere.

Costuri reduse la jumătate

Business-ul are avantaje pentru ambele părţi. Pe de o parte, fostele mirese renunţă la un obiect de vestimentaţie pe care nu-l vor mai folosi niciodată şi se aleg şi cu bani frumoşi, iar de cealaltă parte, viitoarele mirese economisesc bani, o rochie second-hand ajungând şi la jumătate din preţul iniţial.

*

*

„Vând rochie de mireasă purtată de mine o singură dată, în iulie 2010, arată impecabil, tip prinţesă. Rochia se mai găseşte şi acum pe site-ul magazinului, probabil la 2.000 RON, cât a costat când am cumpărat eu! Eu o ofer la preţul de 1.000 RON, o dau împreună cu voalul, diadema, jarteluţa, trandafiraşul care se pune după ce se dă voalul jos şi plicul pe care am aplicat aceeaşi broderie de pe rochie”, suna anunţul unei oltence, care are peste 500 de vizualizări în mai puţin de o lună.


*

„Poate fi rochia ta de vis!”

„Fluturica” este o altă fostă mireasă care încearcă să-şi vândă rochia de aproape trei luni şi al cărei anunţ are până acum aproape 5.000 de vizualizări.

*

„Rochie de mireasă superbă, în stare foarte foarte bună, cu o trenă de trei metri, care se poate prinde şi dă rochiei un volum spectaculos. Voalul are aceeaşi lungime ca şi trena, care se poate strânge pentru a fi mai scurt, mai practic pentru petrecerea de după biserică. Rochia la prima vedere pare a fi cu totul, dar de fapt este împărţită în două piese: corsetul, care conţine pietre swarovski finuţe ce dau un aspect strălucitor, iar partea de jos conţine crenolină, fusta fiind cu talie înaltă. Are un brâu ce subţiază şi evidenţiază talia. Rochia este gen Princess, poate fi rochia ta de vis! Costul a fost de 1.600 euro, fără voal care a fost achiziţionat cu suma de 200 euro. Preţul acum este între 35-40 milioane, cu tot cu voal”, îşi prezintă aceasta oferta.

„Straturi de voal american”

Pe site-urile de specialitate se găsesc oferte pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Astfel, oltencele pot opta şi pentru rochii de mireasă second-hand realizate în străinătate.

*

„Trusoul a fost comandat din America. Rochia este în stare perfectă, am dus-o la curăţătorie şi este păstrată în husa ei. Este dintr-o singură bucată, are o jupă, trei straturi de tull în volănaşe, încă o jupă şi peste aceasta din urmă urmează trei straturi de voal american, foarte fin. Peste ultimul strat de voal sunt aplicate mici floricele lucrate manual. Trena este mică şi nu este incomodă şi se poate prinde de deget. Voalul este până la şold şi coroniţa are aceleaşi aplicaţii ca pe corsetul rochiei. Preţul final al rochiei cu sandalele, coroniţa şi voalul, acestea din urmă fiind tot din America comandate, a ajuns la 1.500 dolari. Preţul meu: 2.500 lei”, anunţă Crinutzuca.

Părerile sunt împărţite

Dacă înainte se spunea că viitoarea mireasă va avea ghinion dacă va îmbrăca rochia de mireasă înainte de nuntă, pe timp de criză nu se mai ţine cont de tradiţii. Dimpotrivă, acum se merge după un nou trend: o rochie de mireasă deja purtată va aduce noroc şi viitoarei mirese.

*

„Nu mă deranjează că rochia a mai fost purtată, la urma urmei se poartă câteva ore la biserică şi apoi pentru recepţie se renunţă la rochia de mireasă. De ce să cheltui de două sau de trei ori mai mult pe acelaşi model doar pentru a-l lua direct din magazin? Mai bine fac altceva cu banii respectivi, oricum o nuntă implică nişte cheltuieli uriaşe”, spune o viitoare mireasă.


De cealaltă parte, foarte mulţi sunt conservatori şi rămân la părerea că hainele de nuntă sunt de unică folosinţă.

*

„Înainte era ghinion să porţi rochia de nuntă second hand, acum e cu noroc… Pentru mine, rochia de nuntă se trece la pierderi în buget, însă e cel mai mare câştig în galeria de amintiri. Nu aş cumpăra o rochie deja purtată şi nici nu aş renunţa pentru nimic în lume la rochia mea”, susţine Angela.



Sursa: gazetanoua.ro