Neînvinsă după primele două partide de pregătire jucate în stagiul din Antalya (4-3 cu Shinnik şi 1-1 cu Mlada Boleslav), Universitatea dispută astăzi un nou meci-test. De această dată, adversar al echipei antrenate de Nicolo Napoli va fi liderul din campionatul Bosniei şi Herţegovinei, Borac Banja Luka. În urma primelor două amicale, din echipa Universităţii au început deja să se remarce şi câţiva jucători.
Poate cel mai mediatizat în ultimele zile a fost nou-venitul Marco Zoro, un fundaş sigur, puternic şi foarte experimentat. Preşedintele Universităţii, Aurel Ţicleanu, a evidenţiat şi evoluţiile lui Dorel Stoica, Lopes şi Lopez ori Florin Costea, ultimul începând să redevină golgheterul din urmă cu două sezoane. “În stagiul acesta de pregătire m-a impresionat foarte mult Dorel Stoica, pe care eu nu l-am cunoscut la primul meu mandat. Are vitalitatea unui jucător de 25 de ani, de aceea cred că poate fi considerat unul dintre cele mai bune transferuri. M-a mai impresionat Walter Lopez, care pare un jucător mai bun pentru faza ofensivă, dar şi revenirea lui David Lopes. În plus, cea mai importantă evoluţie o are Florin Costea, care îşi revine la forma de dinaintea accidentării”, a declarat Ţicleanu la Sport.ro.

Luptătorii roş-albaştri din Banja Luka


Clubul Borac Banja Luka a luat fiinţă încă din anul 1926 sub denumirea de Clubul Sportiv Radnicki Borac şi a fost redenumit FK Borac în 1945. Culorile formaţiei aflate pe primul loc în campionatul bosniac, roşu şi albastru, sunt aceleaşi cu cele ale rivalei Universităţii, Steaua Bucureşti, adversarul oltenilor din prima etapă din 2011. Borac (care se traduce prin Luptător) se află în această perioadă la cele mai bune rezultate înregistrate în întreaga sa istorie, cea mai bună performanţă, locul trei în Bosnia, fiind înregistrată chiar sezonul trecut, acelaşi în care au câştigat cupa Bosniei. În stagiunea actuală, roş-albaştrii din Banja Luka au acumulat 33 de puncte după 15 etape, cu cinci mai multe decât echipa clasată pe locul secund în campionat. Elevii lui Vlado Jagodic îşi dispută partidele de pe teren propriu pe stadionul “Gradski” din Bajna Luka, arenă cu o capacitatea de 7.238 de locuri. Partida Universitatea Craiova - Borac Banja Luka se va disputa astăzi, începând cu ora 15, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport.



Sursa: editie.ro