Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează joi, 27 octombrie 2011, ora 18:00, acțiunea cu tema Cunoașterea Interioară.
Membrii Psi(Ψ) - Club –ului înființat în această vară la Biblioteca Judeţeană “Alexandru și Aristia Aman” vor discuta cu psihologul Mihail Jianu despre conștiința de sine și despre modul în care aceasta marchează etapele importante din viața oricărei ființe umane.
Psihologul Mihail Jianu îi va ajuta pe tineri să întreprindă o călătorie în interiorul lor prin care să-și dezvolte propria autocunoaștere și să-și îmbunătățească experiența prezentului.
Activitatea, care se va desfășura în Sala Adrian Păunescu a Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”, face parte dintr-o serie de întâlniri pe care membrii Ψ – Club își propun să le aibă cu psihologul Mihail Jianu în ultima zi de joi, a fiecărei luni, până la sfârșitul anului școlar.