- EUR
- 5,0558


- Forum
- Forumnet
- Arhiva Stiri
- Locale Economii de peste zece milioane de dolari la CJ DoljLocale Economii de peste zece milioane de dolari la CJ Dolj"/>
-
Economii de peste zece milioane de dolari la CJ Dolj
Administratorii Judeţului Dolj se nimeresc a fi foarte “punguiţi” cu banii pe care îi au la dispoziţie, după cum o arată chiar contul de execuţie pe 2010 a bugetului, oferit spre aprobare de Executivul CJ consilierilor judeţeni. Deşi se plâng de lipsa fondurilor pentru investiţii, administratorii au intrat, în anul 2011, cu peste zece milioane de dolari, bani pe care conducerea consiliului judeţean nu au mai apucat să-i cheltuie şi care au fost capitalizaţi în fondul de rulment al instituţiei.
“Din contul de execuţie al bugetului de venituri şi cheltuieli al Judeţului Dolj rezultă că veniturile au fost realizate în valoare de 287.493 mii lei (2.800 miliarde de lei vechi – n. r.), iar cheltuielile totale au fost efectuate în suma de 255.538 mii lei, rezultând un excedent de 31.538 mii lei (315 miliarde de lei vechi)”, se arată în raportul Direcţiei Economice a CJ Dolj.
Atrage însă atenţia valoarea sponsorizărilor primite în 2010 de CJ Dolj, prin intermediul a două instituţii din subordine, care nu depăşeşte suma de 6.000 lei. “Suma de 6,00 mii lei primită din donaţii şi sponsorizări de către două instituiţii subordonate CJ Dolj – suma de 4,00 mii lei acordată Şcolii Speciale “Sfântul Vasile”, acordată ca activitate filantropică, cu caracter umanitar pentru ajutorarea copiilor cu nevoi speciale şi suma de 2,00 mii lei acordată Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pentru organizarea unei excursii”, se mai arată în raportul contului de execuţie a bugetului CJ Dolj, pe 2010, întocmit de Direcţia Economică.
Vicepreşedintele pe probleme economice a CJ Dolj, Dan Mogoş, are o explicaţie pentru economiile de milioane de dolari la bugetul judeţului: “Una dintre explicaţii este că atunci când se câştigă un proiect european noi avem dreptul de a cere până la 30 la sută din valoarea proiectului, iar acei bani care intră apar ca excedent. O altă explicaţie este că ni s-au returnat nişte bani pe care noi I-am cheltuit cu proiecte europene. Excedent mai poate apărea când noi alocăm o anumită sumă pentru o licitaţie, iar în momentul judecării ofertelor se adjudecă cu o sumă mai mică decât cea estimată. Explicaţiile pot fi multe”.
-