Preşedintele Universităţii, Adrian Mititelu, a spus că se aştepta ca ce doi jucători să aibă câştig de cauză la prima instanţă, însă a adăugat că Găman şi Bărboianu nu vor putea evolua pentru alt club, mai ales că, începând cu 1 iulie, vor intra în vigoare noile contracte încheiate între cei doi şi club, valabile pe cinci ani.

“Ştiu cum merg lucrurile la această comisie, aşa că nu mă surprinde decizia. Să vedem cum va explica preşedintele acestei comisii, pentru că riscă să-i dea şah mat preşedintelui de la recurs! Noi le-am pus atâtea probleme pe tapet, încât le va fi foarte greu să le explice pe fiecare în parte. Plângerea penală va fi de mare anvergură împotriva grupului infracţional de la LPF. Jucătorii sunt liberi de contract până la 30 iunie şi nu mai au voie să semneze cu o altă formaţie. Această decizie din prezent este dată de Comisia pentru Statutul Jucătorului, dar nu au voie să aibă un angajament cu un alt club, s-au făcut de râs astăzi. Vom merge mai repede în civil cu această problemă, pentru că, la TAS, nu cred că vom rezolva”, a spus Adrian Mititelu la GSP TV.

Nu pot semna cu alt club

Preşedintele Comisiei pentru Soluţionarea Litigiilor (CSL), Valentin Cocean, a declarat, conform Mediafax, că jucătorii ar trebui să aştepte decizia Comisei de Recurs înainte de a putea semna cu alt club.
“Teoretic, Găman şi Bărboianu pot semna cu un alt club după ce vor primi comunicarea oficială din partea noastră (Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor - n. r.). Există, însă, riscul ca la Comisia de Recurs să se schimbe decizia şi atunci este o problemă. Dar, dacă hotărârea rămâne irevocabilă, nu se întâmplă nimic. Regulamentar însă, cei doi jucători ar trebui să aştepte ca hotărârea să treacă şi de Comisia de Recurs înainte să semneze cu un alt club. Universitatea Craiova nu poate merge acum direct la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Cazul trebuie să treacă şi pe la Comisia de Recurs şi abia apoi se poate merge la TAS”, a declarat Cocean.

DECIZIILE PUBLICATE PE SITE-UL LPF

“Bărboianu Ştefan Nicolae vs. FC «U» Craiova - încetare raporturi contractuale - respinge ca nefondate excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Respinge ca nefondată cererea reconvenţională. Admite cererea de chemare în judecată şi constată încetate, la 17.02.2011, raporturile juridice între părţi izvorâte din contractul nr. 1457/09.09.2010, înregistrat la LPF sub nr. 1724 din 10.09.2010. Cu recurs în cinci zile de la comunicare.

Găman Marius Valerică vs. FC «U» Craiova - încetare raporturi contractuale - respinge ca nefondate excepţia lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată. Respinge ca nefondată cererea reconvenţională. Admite cererea de chemare în judecată şi constată încetate, la 17.02.2011, raporturile juridice între părţi izvorâte din contractul nr. 1117/05.07.2010, înregistrat la LPF sub nr. 1556/12.08.2010. Cu recurs în cinci zile de la comunicare”, se menţionează în comunicatul postat pe site-ul LPF.



Sursa: editie.ro