Chestiunea zilei 02.11.2011

Ar trebui România să recunoască independența statului Kosovo?
Nu
Da
Nu mă interesează/Nu știu/Nu votez

Nu știu/Nu mă interesează/Nu votez

nu stiu.

Nu mă interesează/Nu știu/Nu votez

Da, de ce nu?

Mesaj iniţiat de Andrei

De ce?

sau mai bine intreaba-l de ce a votat da?

votat DA
principalul motiv este pentru ca acei oameni au facut un referendum prin care s-au exprimat ca LOR le e mai bine ca natiune independenta
alte opinii pro independenta kosovo:
Ȋn 1988, Kosovo era o provincie autonomă a Serbiei, având o întindere de 10 887 km²

ṣi o populaţie de doua milioane de locuitori, dintre care 83% erau albanezi(in 2008, proporţia a mai crescut , populaţia de origine albaneză ajungând la 90%).

Aşa cum arata Jean-Louis Dufour ȋn cartea sa „Crizele Internationale”, ȋn 1989, guvernul sârb suprimă autonomia Kosovo , moment de la care încep ofensele , o politica teribilă de ȋncălcare a drepturilor omului, ṣi se nasc premisele unuia dintre cele mai sângeroase războaie din Europa secolulului XX.

Noile schimbări au adus numeroase persecuţii pentru kosovari, care si-au pierdut încetul cu încetul toate libertăţile cetăţenesti. Albanezii n-au mai avut un acces normal la educaţie, la sănătate, la funcţiile publice. Presa ṣi cultura au fost cenzurate, iar mulţi oameni ṣi-au pierdut slujbele. Ȋn decursul a 10 ani, 800 000 de kosovari, practic doi din trei adulţi au fost arestaţi de politie, iar peste 100 000 de salariaţi au fost concediaţi.

Abuzurile sârbilor împotriva albanezilor din provincia Kosovo s-au extins pe toate planurile , iar poporul subjugat nu a mai rezistat multa vreme ṣi a început sa se organizeze pentru a- ṣi recăpăta cel puţin vechiul statut, daca nu chiar independenţa mult visată. Ȋn acest sens,ia naştere, aşa cum menţionează Jean-Louis Dufour ȋn „Crizele Internaţionale” „o misterioasă armată de eliberare a provinciei Kosovo (UCK), care se face cunoscută prin atentate împotriva poliţiştilor, a grănicerilor, a membrilor serviciilor speciale sârbe.”

Începe astfel o luptă acerbă intre sârbi ṣi albanezii din Kosovo, care se declanşează ȋn forţa odată cu riposta celor din urma. Este momentul ca ONU sa intervină , iar prin rezoluţia 1199, adoptată la 23 septembrie 1998, se cere încetarea ostilităţilor din Kosovo ṣi retragerea forţelor sârbe. Ȋn caz contrar, Consiliul de Securitate al ONU se angaja să recurgă la forţa militară , sau chiar la o intervenţie aeriană.

La 13 octombrie 1998, preşedintele sârb Slobodan Milosevici acceptă retragerea unei părţi din forţele armate din Kosovo, dar ṣi prezenta ȋn regiune a unor observatori ai OSCE care să supravegheze situaţia. S-a reinstaurat astfel un echilibru provizoriu in zona „fierbinte” a Balcanilor. Nu pentru mult timp ȋnsă!

Pe 15 ianuarie 1999, observatorii OSCE fac cunoscută Europei masacrarea a 45 de ţărani albanezi ȋn regiunea Racak, ucişi, se pare, de armata sârbă. După îndelungi negocieri intre NATO si Serbia, nu se ajunge la niciun consens, iar la 24 martie 1999, marile puteri sub conducerea SUA încep să bombardeze Belgradul. Criza din Kosovo se încheie ṣi se declanşează ultimul război european al secolului XX, care opune Serbia ţarilor membre NATO.

Deşi Serbia este învinsă, ea nu pierde suveranitatea asupra Kosovo ṣi nici puterea de la Belgrad nu este schimbată. Aşadar, NATO s-a dovedit a fi ineficienta ȋn acest caz, misiunea sa nefiind dusă la capăt si din teama trupelor americane de a nu pierde oameni.

Practic, ȋn Kosovo, povestea s-a ȋnrăutaţit ȋn loc să se amelioreze, iar „poporul martirizat” a suferit mult: „Din acest punct de vedere operaţiunea, care viza întreruperea spolierilor sârbe, este un formidabil eşec. 800 000 de refugiaţi, o ţara pustiita, mii de civili asasinaţi – bilanţul umanitar este ȋnfricoṣător.”(Jean-Louis Dufour-„Crizele Internaţionale. De la Beijing(1900) la Kosovo(1999)”, Editura Corint, 2002, pag.225)

Ȋn condiţiile date, după ce am făcut o trecere prin istoria conflictelor dintre sârbi ṣi albanezii care trăiesc pe teritoriu iugoslav, susţin independenţa acestei provincii care a fost pusă la zid si cenzurată de mult mai puternica Iugoslavie timp de zeci de ani. Dacă această independenţă va rupe legăturile de subordonare dintre Kosovo ṣi Serbia, atunci ea vine ca o salvare , ca o noua eră pentru unul dintre cele mai prigonite popoare din lume.

Un alt argument ȋn favoarea independentei acestei provincii, este reinstaurarea păcii, a liniştii ṣi a stabilităţii ȋn zona ex-iugoslavă. Chiar dacă Serbia a afirmat că nu va recunoaşte niciodată această independenţă , fapt ce ar reprezenta o sursa de conflict, legislaţia , Constituţia ṣi alianţele noului stat format nu-i vor mai permite să atace Kosovo ṣi să-ṣi impună „domnia bunului plac” atât de uşor ca înainte. Practic, aici intră ȋn discuţie doua state separate, cu legislaţii, guverne si instituţii separate care, ȋn funcţie de organizaţiile din care fac parte ṣi de alianţele formate cu marile puteri mondiale vor decide dacă se vor confrunta sau nu, iar dacă da, ȋn ce termeni ṣi condiţii. Astfel, Kosovo, privit ca un stat independent, ar avea mult mai multe şanse de a-si păstra echilibrul ȋn interior, mai ales că ,legăturile sale administrative ṣi de securitate n-ar mai fi ȋn contact direct cu Serbia.

Referitor la această potenţială stabilitate , membrii NATO s-au pronunţat afirmativ pentru formarea statului independent Kosovo. Ȋn această direcţie, ministrul de externe german din 2008 (momentul declarării independentei Kosovo) , Frank-Walter Steinmeier a afirmat:”O altă soluţie negociată cu Serbia n-ar fi posibilă”, iar ministrul de externe al Marii Britanii din acea vreme , David Miliband a declarat la rândul său: „Pacea ṣi stabilitatea Kosovo sunt acum la ordinea zilei”.

Dacă ȋn urmă cu 2000 de ani, când albanezii musulmani s-au aşezat pe teritoriul Iugoslaviei, trăind la un loc cu slavii, cele doua popoare erau prietene, făcând împreuna diverse schimburi comerciale ṣi întemeind alianţe , pentru ca in Evul Mediu să aibă un duşman comun împotriva căruia se luptau cot la cot – Imperiul Otoman – ȋn zilele noastre, foştii prieteni ṣi aliaţi sunt ȋn război ṣi ȋṣi caută separat dreptatea.

Pe de o parte, Serbia cere sa-i fie respectată integritatea teritorială ṣi naţională, văzându-i pe kosovari ca pe nişte intruşi ce le-au invadat teritoriul timp de doua milenii, iar acum îl vor numai pentru ei. De cealaltă parte ȋnsa,Kosovo, un popor martirizat, care nu si-a găsit niciodată liniştea ȋntr-un teritoriu ȋn care a crescut ṣi s-a format ca naţiune , fapt pentru care nu are nicio vina, vrea doar sa nu se mai simtă clandestin ȋn propria ţară ṣi invadat ȋn orice moment de trupe criminale „naţionaliste”, menite sa masacreze populaţia, de la copii pana la bătrâni.

Un alt argument care justifică independenţa Kosovo, ṣi unul dintre cele mai semnificantive este faptul că provincia ȋn cauză are cea mai mare concentrare de locuitori minoritari din Europa – nu mai există nicio regiune atât de întinsă care să aibă o pondere de 90% din populaţie aparţinând unei minorităti (albaneză).De aceea, ar fi corect ca aceşti oameni sa fie lăsaţi sa-si administreze singuri propriul destin. Mai mult, limbile oficiale ale provinciei sunt sârba ṣi albaneza, fapt ce a constituit întotdeauna un pas către independenţă, ȋn condiţiile ȋn care limba unei naţiuni reprezintă unul dintre elementele esenţiale care o definesc, un simbol pentru care un popor este recunoscut internaţional.

Se pare că oficializarea limbii albaneze ȋn Kosovo i-a deranjat permanent pe sârbi, care ȋn 1990, sub conducerea lui Slobodan Milosevici , au decis ca această limbă să nu mai fie oficială sub nicio formă pe teritoriul sârb. Reacţiile naţionaliste ale kosovarilor s-au manifestat puternic la acea vreme(formarea UCK, strângerea de trupe albaneze de pretutindeni, etc) , iar de aici până la război n-a mai fost decât un pas.

Vorbind despre avantajele unui Kosovo independent ṣi închegat ca stat , nu putem să nu menţionam ieşirea micului popor de sub egida comunismului iugoslav , pentru că, ȋn ciuda căderii Iugoslaviei, la 1991, democraţia provinciei Kosovo a fost serios afectată de deciziile luate la Belgrad, fiind aproape inexistentă.

Având ȋn vedere toate argumentele prezentate mai sus care susţin alcătuirea unui stat kosovar independent de orice altă putere, sunt de acord cu acest proces care ar schimba ȋn sens pozitiv, chiar benefic, viaţa a două milioane de oameni.
(preluare academos.ro)

nu credeti ca ne intereseaz amai mult de altii decat de noi?

nu stiu

nu ma intereseaza