Vineri seara am fost la o prietena si facea muschi de porc cu sos de ciuperci. Eu nu mananc ciuperci deloc, dar arata bestial "specialitatea", asa ca m-am decis sa fac pentru domnul meu si pentru musafirii nostri. Si cum luasem sambata ciuperci proaspete din piata (am preferat sa iau ciuperci proaspete, desi amica mea a folosit din cele la borcan - care nu au nici un gust dupa cum zice "expertul"), m-am apucat sa prestez.
Nu aveam muschi, asa ca am folosit cotlet de porc, fiind singurel prin congelator. A iesit delicios, atat de delicios incat nu am apucat sa fac nici macar o poza (bine... nici lumina nu m-ar fi ajutat prea mult, fiind deja seara). Data viitoare promit ca fac poze si am sa le postez (am de gand sa folosesc pulpe de pui sau de curcan dezosate data viitoare, dar voi puteti folosi orice fel de carne va place).
Ingredientele de mai jos sunt pentru 4 portii sanatoase
Ingrediente pentru cotletul de porc cu sos de ciuperci:
- 4 cotlete de porc de maxim un deget grosime (cu os sau fara, sau orice alt tip de carne va place)
- 800 gr. ciuperci champignon si "urechi" (din acelea maro), amestecate, proaspete
- 1/2 pahar de vin alb
- 300 ml. smantana pentru gatit (din aceea la cutiuta)
- sare, piper, putin ulei si patrunjel proaspat tocat
Mod de preparare pentru cotletul de porc cu sos de ciuperci:
Cotletul de porc se spala foarte bine si se pune la scurs intr-o sita.
Ciupercile se curata si se spala bine, se pun la scurs, iar apoi le taiem in feliute mai groase si le calim pana cand se inmoaie in putin ulei (ciupercile isi vor lasa suficienta apa, dar daca vi se pare ca nu sunt facute inca atunci cand apa s-a evaporat, mai adaugati putina apa si lasati-le sa se mai caleasca). Cand ciupercile sunt gata, le saram putin, dam deoparte si ne apucam de pregatit cotletul de porc.
Incingem foarte bine o tigaie antiaderenta cat mai incapatoare, cu peretii putin inalti (aici vom face intraga mancare). Atunci cand punem tigaia la incins, punem pe fundul acesteia sare, cat sa formeze o pelicula subtire. Cand tigaia s-a incins, adaugam cotletele de porc si le "prajim" pe ambele parti, fara nici un pic de ulei. Cand cotletele de porc s-au aurit frumos, adaugam ciupercile calite in prealabil si o jumatate de pahar de vin alb. Amestecam din cand in cand si lasam pe foc mediu pana cand alcoolul din vin s-a evaporat si in tigaia noastra s-a format un sos (o sa fie destul de greu de amestecat, mai ales ca ciupercile vor intra sub carne, dar nu este o problema, nu se vor lipi).
Cand in tigaia noastra s-a format un sos de la ciuperci, cotlet si vin, adaugam smantana pentru gatit, punem putin piper si amestecam cu grija astfel incat sosul sa acopere ciupercile si cotletul (intoarcem cotletul din cand in cand, astfel incat sa stea cu ambele parti in sos). Potrivim de sare si lasam pe foc pana cand sosul nostru devine cremos (nu dureaza mai mult de cateva minute). Servim cat este cald cu patrunjel proaspat tocat presarat deasupra.
Pofta buna!