Plouă greu, deprimant. Stă în faţa geamului recent lustruit şi priveşte prin cortina de apă blocul de peste drum. Ar vrea să zâmbească tâmp unor amintiri apatice, dar nu poate. Imaginea ritmică a ploii creează o atmosferă echilibrată şi introspectivă. Ştie ce are de făcut. Sunetul uşii de la intrare îl readuce abrupt între cele patru betoane şi lumina purpurie a lustrei. În paharul de whisky din mână jucau cuburi de gheaţă amestecate cu imagini deformate de timp. O picătură sare şi i se prelinge pe pantoful alb. Stă neclintit, dar o zăreşte în reflecţia geamului cum îi zâmbeşte dur, de acolo, din locul ei, să fie sigură că nu o confundă. O vede crudă, ingenuă şi străină.*Textura albă şi fadă a realităţii se topeşte instantaneu. Un ton rece sparge clepsidra: “Unde ai fost?”. Se lasă o tăcere grea, ca de plumb în nemişcarea cu care vegetează vraja prosperităţii şi a liniştii. Îi devorează perpetuu timpanele. Câteva cuvinte clare şi dominante pleacă subit spre ea, după încă o gură zdravănă de whisky,”Iar fumezi? Ne despărţim”.

******

Femeia trase o gură puternică de aer, clătindu-şi gustul de ţigară. Se aşeză pe fotoliul plin de haine din colţul camerei slab luminate cu aceeaşi atitudine nonşalantă şi se surprinse analizându-i mâinile. Mari, osoase, puternice. Mâinile alea puteau face atât de multe dacă erau lăsate sau ar fi vrut. Câte mângâieri ar fi putut oferi… Îl vedea plutind prin fum de ţigară sau marijuana. Apoi privi cămaşa verde pe care i-a oferit-o de Crăciun cu un an în urmă. Şi părul său negru prin care îşi trecea degetele lungi în fiecare noapte, înainte de culcare. Şi spatele pe care obişnuia să îl maseze ori de câte ori avea ocazia. Făcea toate astea cu o atitudine arogantă, obraznică şi sfidătoare. Dar înăuntru era doar un scripete care scârţâia din temelii. Ştia că a greşit, însă nu recunoştea nici în sinea ei. S-a jucat cu focul şi s-a ars. Încă îl priveşte vinovată şi furioasă pe vraja risipită…

******

Îşi trage mâna prin păr, înghite în sec şi scutură cămaşa, arătând că e transpirat.*Încearcă să îşi controleze respiraţia şi bătăile inimii, dar nu izbuteşte. Apucă în grabă cheile de la maşină şi traversează rapid, trânteşte uşa de la intrare, coboară scările alambicate şi se loveşte de liniştea aparentă din stradă. Între timp ea avea aceeaşi imagine dezinvoltă, cu privirea pierdută, aţintită pe un singur punct, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ţigara aproape stinsă îi carboniza degetul, dar nu putea simţi nimic. Părea o efigie, dar era o păpusă de lut căreia i se prelingea pe obrazul stâng o lacrimă sărată, plină de emoţii.

******

Era o stradă îngustă, plină de taverne, prăvălii de suveniruri şi balcoane de localnici ce privesc lumea cu ochii mijiţi, în ciuda ploii abundente. Simţea răcoarea care venea dinspre marea agitată. Era briza tăioasă care îi dădea fiori. Deodată ocoleşte o tarabă murdară şi învechită de timp, merge la stânga şi se urcă în maşină. Îşi aruncă telefonul pe scaunul din dreapta, scaunul rece care aştepta pe cineva…

No related posts.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.