Ajungi uneori la o vârstă la care realizezi că timpul e cel mai important factor într-o viaţă de om. Trebuie să înveţi să-l investeşti şi să profiţi la maxim pentru că orice secundă poate influenţa intens viitorul. Timpul înseamnă*bani, relaţii, informaţie, orice. Chiar era o vorbă spusă de Tyler Durden în Fight ClubFirst, you have to know, not fear,*know*that someday you are going to die. Until you know that, you have no sense of urgency. You think you have all the time in the world to do amazing things, but you may not live to see that particular someday.

Majoritatea trăim într-o zonă de confort în care ne ducem veacul şi de care suntem practic dependenţi. Toţi ne spunem că de mâine merg la sală, de mâine mă apuc de învăţat, de mâine fac chestia aia şi aia. Şi nu facem nimic. Inventăm mereu scuze jenibile, demne de copii de clasa a 3a. Mâine e cel mai periculos cuvânt din vocabular. Mâine duce spre niciodată.*Un amic ne-a povestit odată la o bere o chestie căreia nu i-am dat importanţă la vremea respectivă, dar pe care am găsit-o recent pe AS şi care exemplifică perfect modul în care ne pierdem vremea zi de zi, secundă după secundă.

Să zicem că ai un cont special într-o bancă şi primeşti zilnic 1440$ în cont. Dar una dintre condiţiile contractului menţionează că orice sumă rămasă necheltuită în fiecare zi se va şterge pentru totdeauna.*Probabil că ai cheltui în fiecare zi toţi banii până la ultimul cent, în scopuri cât mai profitabile, aşa-i? Dar eu îţi spun acum că şi tu ai o astfel de bancă ce îţi oferă ceva. Se numeşte timp. Iar în fiecare dimineaţă eşti creditat cu 1440 minute. Cum îl investeşti?

Timpul înseamnă decizii şi alegeri. Acum vreo 4 ani am găsit în bibliotecă o carte pe care o cumpărase tata, *intitulată Cei mai bogaţi oameni din lume. Şi am citit-o, însă la vremea aia nu m-a impresionat. Dar îmi aduc aminte că oameni ca Henry Ford, King Camp Gillete sau Charles Goodyear au pornit de la 0, iar când spun 0 chiar mă refer la nulităţi. Unii au fugit de acasă pentru că nu aveau nimic. Toţi cei care au pornit de jos au scris istorie şi au dovedit că se poate. Noi suntem doar nişte redundanţi cărora ni se oferă prea multe lucruri de care nu ştim să profităm. Informaţie, stare materială, socializare continuă, posibilitatea afirmării şi multe altele. Factori de care nu abuzăm. Nu mişcăm un deget pentru a face măcar ceva constructiv.

Anturajul e cel care ne influenţează enorm. Oamenii şi mediul în care evoluăm ne imprimă în minte anumite tipare pe care creierul le interpretează ca fiind corecte de urmat. De asta e bine să cauţi persoane de calitate şi cu gândire pozitivă. E o vorbă care spune că dacă trăieşti printre milionari, e aproape imposibil să nu devii şi tu unul. Fraza asta se aplică peste tot.

Mulţi dintre noi nu facem nimic pentru a ne îndeplini visele. Iar când spun vise nu mă refer neapărat la o casă pe coasta de Azur sau chestii de genul. Mă refer la lucruri mărunte care ne pot schimba viaţa. Vrei să devii mai bun în ceea ce faci? Vrei un anumit lucru cu orice preţ? Atunci lucrează de cinci ori mai mult până se vor vedea rezultate. Arată că ai putere, renunţă la inutilităţi care îţi ocupă timpul şi dedică-te complet visului. Fixează-ţi asta foarte bine în minte şi nu te lăsa până nu obţii ce vrei.*Până la urmă, munceşti cu atâta fanatism pentru a te depăşi pe tine. Sutele de ore în care lupţi pentru a îndeplini ceva te fac alt om. Evoluezi enorm pentru că îţi lărgeşti orizonturile şi spargi bariera psihologică cu care erai obişnuit. Împingi limitele din ce în ce mai departe.

Ajunge deocamdată, voi continua cu subiecte din astea pe noul blog.

Revenind la mine, am luat nişte decizii pe care trebuia să le iau mai demult, dar nu ştiu de ce am aşteptat atâta. Mi-am dat seama cum să mă motivez, mi-am dat seama ce vreau de la viaţă, voi deschide blogul ăla pe care-l am în cap de o lună şi ceva (poate va fi şi vreun bootcamp, ceva, cunoscătorii ştiu despre ce e vorba), voi renunţa la anumite acţiuni care mă fac să pierd timpul aiurea şi voi verifica zilnic cât de mult mă apropii de ceea ce îmi doresc. Vreau să fac astea simţindu-mă bine. Să vedem dacă îmi iese. Şi da, m-am schimbat mult.

Aici se încheie blogul, ăsta e epilogul mult aşteptat. Am luat decizia asta pentru că nu mai are sens să scriu ceva ce nu mă mai atrage. E un blog personal, iar acum priorităţile mele sunt cu totul altele. E un blog personal care, culmea, nu mă mai reprezintă. Nu sunt eu cel care scrie şi nu-mi place să mă prefac. Nu în sensul ăsta.

Nu mă aştept să înţelegeţi prea multe, vreau doar să ştiţi că mi-a făcut plăcere să cunosc oameni noi, bloggeri competenţi şi persoane cu idei. Ne mai auzim!

Acum sunt un proscris sau… un evadat. Pâna una alta, am nişte treburi de rezolvat.

No related posts.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.