[Blogul lui Mike]:Lecţie de viaţă

Viaţa e o adunătură de momente în care materia îţi surâde sau te doboară. Toată copilăria suntem forţaţi să ne maturizăm, să facem faţă junglei în care urmează să intrăm. Până pe la 14-15 ani*suntem consideraţi imaturi şi incapabili de a lua singuri decizii. Pe la sfârşitul liceului ne dăm seama că părinţii nu sunt întotdeauna lângă noi să ne dea bani de Cola şi burgeri şi să ne susţină. În general, toate deciziile sunt luate de părinţi care consideră că fac tot ceea ce e mai bun pentru odraslele lor. Aici apare problema. Mulţi copchii din ziua de azi trăiesc cu impresia că părinţii au întotdeauna dreptate. Sunt orbiţi de rutină, de ideea predefinită şi bine întipărită pe creier, cum că dacă înveţi, îţi va fi bine.*



Ştiu destule cazuri în care elevii s-au dus la un liceu ales de părinţii lor, şi nu de ei. Pentru că dumnealor au fost acolo pe vremea comuniştilor şi consideră ei că este încă bine. Ştiu un caz în care copilul învăţa în generală de frica părinţilor. Păi să îţi baţi copchilul dacă ia un 7, e deja exagerat.

Eu m-am dus în Carol pentru că aşa am vrut. Ai mei au vrut să merg în Buzeşti, însă mie nu îmi suna bine deloc. Dar mi-au respectat decizia şi mă bucur enorm. Carol şi Buzeşti sunt două licee din oraşul meu, cele mai bune. Mă bucur că în clasa a 8-a mă sunau să mă întrebe unde sunt, chiar dacă ceasul era trecut de 21 şi chiar dacă nu mă chemau acasă. Le păsa de mine, dar nu mi-au pus limite niciodată.

Unde vreau să ajung? Sunt unii care se duc la enşpe mii de olimpiade, dar când sunt puşi într-o situaţie aspră în viaţa reală, încep să plângă. Nu ştiu să se descurce în faţa semenilor. Le lipseşte şcoala vieţii.*Şi o să le lipsească atâta timp cât nu sunt lăsaţi să mai încerce şi altceva, să experimenteze lucruri noi. Credeţi-mă, şi eu am fost aşa. Mă gândeam că voi învăţa, voi intra la liceu, la facultate, îmi voi face o vilă cu 10 băi şi voi trăi fericit.

Abia pe la 13 ani mi-am dat seama că uneori nu mă descurc în viaţa reală şi am încercat să nu mai fiu tratat ca un copil, am încercat să îmi impun punctul ăla de vedere, fără nicio autoritate. Dar a meritat. La 14 ani îmi făcusem primul site, iar la 15 ani aveam vreo 47$ în contul de la Adsense. Trişasem, am luat ban, dar am învăţat cu ce se mănâncă, am căpătat experienţă. La 16 ani m-am dus singur la bancă să-mi fac card. Nici măcar nu le-am cerut voie părinţilor. După 10 zile lucrătoare aveam în portofel o chestie de plastic pe care era sigla Visa, iar tata m-a întrebat ce e cu cardul ăla. Nu mi-a reproşat nimic, şi chiar s-a bucurat că mă dusesem singur, fără să apelez la ei. Acum banii din contul Adsense sunt corect făcuţi. Cei de pe card încă vin de la părinţi, dar încerc să schimb asta. Cum? Mai am de aşteptat puţin..

Nu insinuez că nu ar trebui să învăţaţi, dar nu faceţi din asta o obsesie. Cum zicea şi Leo aici, viaţa nu e întotdeauna plăcută şi nu trebuie să te bazezi doar pe şcoală ca să ai succes. Degeaba eşti olimpic la matematică şi ajungi să schimbi ţevi. Degeaba ai 30 de diplome şi speli podele la McDonalds. Pentru că înveţi toată viaţa pentru o dezamăgire care îţi lasă un gust atât de amar că vrei să o iei de la început. Vrei să repeţi povestea şi să modifici anumite variabile. Dar secundarul tot înainte merge..

O altă observaţie ar fi legată de ceea ce experimentează copiii. Mulţi interpretează această libertate greşit şi pun piciorul în prag, dar nu subtil, cum ar trebui. Şi dacă vă imaginaţi că sunt vreun drogat frustrat cu note mici, nu e aşa. Nu fumez şi am medii mari la şcoală, încă.

Ideea e că arborele vieţii trebuie să aibe cât mai multe ramuri, să ştii câte puţin din toate în aşa fel încât să te descurci când eşti pus în faţa faptului împlinit. Nu trebuie să fi dependent de sistem. Asta ziceam şi aici. Dacă ai impresia că înveţi, devii adult şi urmezi calea unui sistem infect să îţi întemeiezi o familie şi să pleci în Bahamas, înseamnă că mă crezi pe cuvânt dacă îţi spun că eu sunt Da Vinci reîncarnat. Realitatea ţi-o construieşti singur, îţi selectezi singur domeniul care ţi se potriveşte, de asta ziceam că trebuie să le încerci pe toate. Dacă te bazezi pe unul şi ăla dă greş, viaţa ta e o adevărată epic fail. Mai e şi a doua variantă. Nu înveţi, dar nici nu ştii să te descurci în viaţă. Atunci eşti o epavă.*

Poate nu e chiar o lecţie de viaţă, dar e un adevăr care se iveşte tot mai des pe retinele noastre.

Related posts:

1. Viaţa de adolescent După ce am citit câteva articole, de la Anca şi...

Related posts brought to you by Yet Another Related Posts Plugin.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.