- EUR
- 5,0564

-
Ce faci când îţi este blocată maşina?
Sâmbătă după-amiază, când să plec de la Jumătate, maşina blocată în parcarea de vis-a-vis, dar la ce mod: lângă mine loc mai mult decât destul să mai intre o maşină, dar spaţiul a fost lăsat liber şi m-a blocat intenţionat.
Timp de vreo 10 minute am stat şi am claxonat de câteva ori, dar degeaba. La 15 metri de mine vreo 3 indivizi cu copii, discutau. După 10 minute, vine o doamnă care vrea să parcheze în locul de lângă mine şi nu poate fiindcă botul maşinii care mă blocase pe mine blocase şi accesul în locul liber de lângă mine. Aflu de la ea că încerca să parcheze unde parchează ea în mod normal şi îmi spune apartamentul la care stă proprietarul maşinii care mă blocase.
Nu mă duc să sun la apartament, în schimb sun la poliţia locală în ideea ca vin să îi ridice maşina. Mi se spune că nu se mai ridică maşini. Întreb unde pot să sun, “niciunde”. Întreb ce pot să fac, “nimic, mai insistaţi la client”. Întreb ce fac dacă nu vine nimeni, “nu aveţi ce să faceţi”. Am rămas prost. Ştiam că nu se mai ridică maşini parcate neregulamentar (apropos, nici acum nu îmi vine să cred aşa ceva), dar când blochează pe altcineva nu îmi puteam imagina că nu ridică, mi se pare halucinant (presupun că se pot da totuşi amenzi, nu?).
Între timp, Jumătatea îmi spune că proprietarii, un domn şi o doamnă, stau pe balcon şi se uită la mine. Sunăm şi la cea mai apropiată secţie, iar ei trimit un echipaj. Mă gândesc să fac poză la maşini şi abia apoi se sesizează proprietarii. Coboară o doamnă, zâmbind, “asta e maşina ta?” Şi începe discuţia; îi vorbesc frumos şi o întreb de ce m-a blocat. “Pentru că mi-aţi ocupat locul de parcare”. Îi spun că nu îi aparţine ei, specific, şi că nu este parcare privată pentru riverani. Nu înţelege. O întreb de ce nu a parcat lângă mine, că era destul loc. “Pentru că ăla e locul vecinei”. Cel pe care oricum îl blocase cu botul maşinii, şi îi spun asta. Nu zice nimic. Îi spun că e urât ce a făcut, că nu e civilizat, degeaba. “Trebuia să parchezi în altă parte, uite acolo, sau acolo”. I-am spus că nu erau alte locuri când am ajuns eu şi că nu am greşit cu nimic parcând unde am parcat, că am acelaşi drept ca şi ea la locul respectiv. Ea nu, ăla e locul ei, de ce să parcheze ea peste drum? La un moment dat îmi atrage atenţia că ea mi-a vorbit frumos, nu la per tu (deşi, ca idee, o făcuse). O întreb despre ce vorbeşte şi aparent îi zisesem o dată din greşeală “maşina voastră” în loc de “dumneavoastră”. Râd puţin şi îi zic că a găsit de ce să se ia, de semantică, apoi să nu îmi spună ea de bun simţ când ea s-a purtat cum s-a purtat, blocându-mă. Nu zice nimic, se urcă în maşină şi o mută. Eu o las acolo şi îi spun să aştepte cu mine, că vine poliţia.
Citeste mai departe >
Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.
Last edited by ovisebdan; 27-10-2015 at 13:12.