Izolare perfecta, cum realizeaza, de pilda, in mijlocul orasului zgomotos, o buna camera de hotel. Spatiu calm, aparat de nerabdarea carora ceilalti ii spun afectiune sau ingrijorare. Dar ar fi fost greu de impartasit, de pe atunci, asemenea bucurie. Ramaneai ore in sir pandind pasii de la etajul de dedesubt, in speranta ca vei recunoaste, curand, semnalele asteptate. Treceau orele, picurate, clipa cu clipa, timpul inainta incet, miscare imperceptibila, de revenire, in cerc, la momentul initial. Ridicat in sezut, in pat, cu spatele sprijinit de perete, priveai fix, prin usa de sticla a balconului, spre dreptunghiul alb de cer, de parca nu te-ar fi interesat nimic, simturile rabasite, mobilizate a percepe, cu o fractiune mai devreme, surpriza. Chipul nu exprima incordarea, trupul se fixa in pozitie, oricat. Obrazul palid se dizolva, treptat, in albul peretelui. Doar privirea mare, albastra.. un suvoi subtire si lenes, naclaind obrajii, nasul, barbia. Fara gest, doar tacerea incercata, curand. Dupa o vreme, lacrimile se opreau, porneau din nou, anuntand o tuse scurta, pana nu se mai auzea nimic, nu se vedeau decat ochii limpezi de atata plans. Parul blond devenea, in rastimpuri, umed, fruntea transpirea. Nesimtirea acoperea fara succes simtirea prea vie, razbunata doar in zapaceala si graba triumfului, gesturi maruntite, osciland aiurea, in panica. Paloarea capata, odata cu victoria pe care o asteptasesi, ardoarea dezastrului. Lumina privirii atingea o stralucire insuportabila. Schimbare de-a dreptul primejdioasa, imposibil de stapanit. Infirmiera uita mana pe fruntea pacientului si s-a suparat.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.