Nu reusesc sa-mi dau seama daca mana mea dreapta mai functioneaza sau nu. O trag usor de sub mine si incerc sa-mi misc degetele. Parca strang ace in pumn.
In jurul meu e o bezna aproape totala, ca si cum m-as afla intr-un cazan cu smoala. Sa fi ajuns deja in iad? Nu cred, e mult prea devreme. Atunci unde sunt? Petele mai intunuecate din preajma mea imi sunt complet necunoscute. Un singur lucru e sigur, stau intr-un pat.
Imi simt capul greu ca un sac de nisip. Ma rasucesc cu multa precautie si nisipul incepe sa curga incet in partea cealalta, ca intr-o clepsidra, provocandu-mi dureri ingrozitoare.
Treptat, ochii mi se deprind cu intunericul. Umbrele confuze de adineauri se materializeaza in doua paturi, un sifonier si niste scaune. Ah, stiu! Nu e nevoie sa-mi spuneti unde ma aflu, incep sa-mi amintesc. Sunt in cantonament, in casa lui Al Capone, unde se pregateste marea lovitura a secolului. Prin urmare, n-am reusit sa evadez sau nici macar n-am incercat inca.
Ma chinuiesc o vesnicie sa descifrez cat e ceasul. Aproape trei. Asta inseamna ca n-am dormit decat vreo ora si jumatate. De altfel, dupa cum ma simt, parca n-as fi dormit deloc.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.