De parcă nimic n-ar mai depinde de ei. Ca şi cum n-ar mai putea face nimic care să le aparţină. Altceva, altundeva decide pentru ei sau le deviază intenţiile, împiedicându-i să-şi propună, să făptuiască. Le-ar trebui o credinţă fanatică sau spaima de pedeapsă să atingă demenţa. Amintirile sunt vi, de tine nu poţi fugi, fiindcă trecutul te va prinde. Se întâmplă, într-adevăr, nu numai că mintea şi trupul cuiva să îmbătrânească, ci să avanseze o dezastruoasă incubaţie generală. Când s-a aprins lumina, toţi aplaudau. Şi nimeni nu zâmbea. Drumul la înapoiere părea încă mai lung. Căldură, aglomeraţie, voma mereu, gările nu se mai terminau. N-avea putere nici măcar să strângă mână celor care coborau, unul câte unul pe traseu. Nu reuşea să scoată plicul de mătase roşie, mereu aştepta să rămână singur, ultimul. S-a trezit la gară. I-a văzut prin fereastră, agitaţi, nerăbdători, aştepându-l. Era singur în compartiment. A coborât sprinten şi a luat-o la fugă.



Comenteaza pe blog

Esti oltean? Ai un blog? Vrei sa fie promovat pe CraiovaForum? Nimic mai simplu. Citeste aici cum poti face asta.