Primele imagini oficiale cu Bentley GTC Speed, cel de-al treilea model britanic ce a primit indicativul de viteză, după GT Coupe şi Flying Spur.
![]()
![]()
![]()
![]()
Modelele Speed împart un motor W12, cel mai compact motor cu 12 cilindri din lume, de 6.0 litri ce dezvoltă 600 CP şi un cuplu de 750 Nm. Şi în ciuda unei mase de 2,5 tone, acceleraţia de la 0 la 100 km se face în 4,5 secunde iar viteza maximă este de 320 de km/h cu acoperişul montat şi 312 km/h cu maşina configurată drept un cabrio.
Deosebirile faţă de o maşină standard, în afară de cei 48 CP în plus, constau în noua grilă faţă, jantele de 20 de inch cu pneuri Pirelli PZero şi o gură de aerisire mai joasă. Suspensia ce coboară garda la sol şi un eleron subtil în spate contribuie la o manevrabilitate mai bună, în timp ce de coloana sonoră se ocupă un nou sistem de evacuare.
Printre opţionale regăsim cele mai mari frâne ceramice din lume plus sofisticatul sistem Adaptive Cruise Control. De luxul din interior nici nu mai pomenim. Interesant este însă faptul că Bentley se aşteaptă ca noua versiune să acopere aproape 2 treimi din vânzările GTC din lume, în ciuda faptului că vorbim de un preţ de 146.000 de lire sterline.