Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, cercetat pentru conducere fără permis și sub influența substanțelor interzise, după ce a fost depistat de două ori la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat, a fost reținut, ieri.
Incidentul inițial a avut loc pe 28 februarie, pe strada Brazda lui Novac, când bărbatul a fost oprit de polițiști și testat. Rezultatul alcooltestului a fost negativ, însă drugtestul a indicat consum de substanțe interzise, confirmat ulterior prin analiza toxicologică, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Câteva zile mai târziu, pe 2 martie, acesta a fost prins din nou la volan, de această dată pe strada Rovinari, în aceleași condiții de suspendare a permisului.
Sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
Astăzi, el va fi prezentat procurorilor cu propunerea unei măsuri preventive.






















































