DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Printre cei care au întins o mână de ajutor semenilor din Ucraina, nevoiți să-și părăsească locurile natale din cauza conflictului armat, se numără și elevii și cadrele didactice din cadrul Școlii Gimnaziale Mihai Viteazul din Craiova. 

Astfel, de la mic la mare, au făcut posibilă pregătirea a zeci de pachete cu produse de igienă care vor ajunge la copiii ucraineni refugiați în țara noastră.

Mobilizarea a fost una exemplară, pachetele fiind pentru micuți cu vârste cuprinse între unu și doi ani.

„Am încercat să venim în ajutorul voluntarilor, realizând în școală cutiile, în număr de 65, ce conțin produse de igienă pentru copii cu vârste între 1 și 2 ani. Fiecare cutie conține scutece de unică folosință, șervețele umede, șervețele uscate, șampoane, săpun lichid, alcool sanitar și gel de duș și este etichetată, precizând conținutul. Țin să mulțumesc tuturor pentru seriozitatea cu care s-au implicat în strângerea acestor fonduri: elevi, părinți, profesori”, a precizat directorul Școlii „Mihai Viteazul” din Craiova, Dana Maria Cotfasă.

Elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Craiova au fost susținuți susținuți de cadrele didactice și Asociația de părinți „Mihai Bravul” s-au implicat în strângerea de fonduri în vederea cumpărării produselor necesare.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.