Naşterea prin procedura unei mame purtătoare şi fertilizarea cu terţ donator fac obiectul reglementării printr-un nou proiect de lege prezentat, luni, de Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat.
„Guvernul a avut un proiect de lege privind terţul donator. Pentru că aceasta acoperea doar o mică parte a plajei reproducţiei umane asistate, Comisia noastră, cu ajutorul specialiştilor, a reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Transplant, a juriştilor, a extins proiectul şi am făcut un proiect de lege cuprinzător care să reglementeze reproducţia umană asitată”, a declarat într-o conferinţă de presă senatorul Gyorgy Frunda, preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat.
Proiectul va primi raport de la Comisie în următoarele două săptămâni, iar Frunda a făcut apel la toţi parlamentarii să sprijine proiectul pentru a se evita adoptarea tacită la termenul din 13 martie a proiectului iniţial al Guvernului.
Sursa: mediafax.ro





















































