M-am gandit bine si am zis ca as putea sa va pun cate o reteta simpla din cand in cand. Retetele pe care am de gand sa le propun sunt retete simple, retete care pot fi facute de catre oricine. Prima reteta am zis ca o pun azi, cu toate ca ma gandesc de ceva vreme ca ar fi buna si o sectiune de gastronomie... Poate se gaseste cineva interesat si de retete de mancaruri
Ingredientele de mai jos sunt pentru 3 pizza cu diametrul de aproximativ 26 de centimetri sau pentru 2 pizza cu diametrul de aproximativ 35 de centimetri.
Ingrediente pentru blatul de pizza:
- 500 gr. faina de buna calitate (tip 000 sau faina de patiserie)
- 250 - 270 ml. apa calduta (cantitatea de apa depinde de la faina la faina; puneti intai 250ml si daca mai este nevoie, mai adaugati)
- 7 gr. drojdie uscata (poate fi inlocuita cu drojdia proaspata - in cazul acesta e nevoie de un cub de 25 gr. de drojdie proaspata)
- 2 lingurite rase de zahar
- 1 lingurita cu varf de sare
- 6 linguri ulei de masline
Ingrediente pentru sos:
- 10 linguri rosii pasate (la sticla sau la conserva)
- 4 linguri ulei de masline
- sare, piper, busuioc si oregano
- 1 lingurita rasa de zahar
Toppingul pentru pizza este la alegere. Pentru pizza de azi am folosit ce aveam prin frigider:
- 300 gr. bacon taiat cubulete
- 100-150 gr. salam uscat
- 300 gr. mozzarella pentru pizza
Mod de preparare pentru aluatul de pizza
Intr-un castron incapator se pune faina, apoi drojdia uscata, zaharul si se amesteca cu degetele in faina (in cazul drojdiei proaspete, aceasta se amesteca in prealabil cu apa calduta si zaharul, apoi se adauga toata apa intr-o gropita facuta in faina), se adauga toata apa calduta dintr-odata, se amesteca cat sa se lege putin compozitia, apoi se pune tot uleiul si sarea (sarea nu trebuie sa intre niciodata, la nici un aluat, in contact direct cu drojdia deoarece va scadea puterea de crestere a drojdiei). Se framanta aluatul pana devine moale si elastic, dar nu se lipeste de maini. Se pune la dospit aproximativ 3 ore, sau pana isi dubleaza volumul intr-un loc caldut si ferit de curent.
Intre timp, pregatim sosul pentru pizza. Intr-un castron adaugam toate ingredientele pentru sos, amestecam cu o spatula sau cu o pensula si punem sosul la frigider.
Incingem cuptorul foarte bine (ii dam drumul cu aproximativ 20-30 de minute inainte de a baga prima pizza) si ne apucam sa "asamblam" pizza.
Intr-o tava rotunda, antiaderenta (sau intr-o forma de tarta) intindem primul blat de pizza. Blatul de pizza se intinde intotdeauna cu mana, niciodata cu sucitorul. Chiar daca nu iese perfect rotunda sau egala in fiecare parte, gustul blatului este mult mai bun daca este intins cu mana. Cum spuneam, intindem blatul, il ungem cu sosul facut mai devreme folosind o pensula de bucatarie sau o lingura, adaugam feliile de mozzarella, baconul si salamul uscat.
![]()
![]()
Dam la cuptorul incins pentru aproximativ 10-12 minute la foc maxim (in general, pizza este coapta la temperaturi foarte inalte) pe gratarul cel mai de sus al aragazului. Dupa 5 minute de cand am bagat pizza, mutam gratarul la mijloc pentru ca aceasta sa nu ramana cruda la mijloc. Timpul difera in functie de aragaz. Daca vedeti ca inca nu este coapta, prelungiti timpul de coacere. In ultimele minute urcati din nou pizza pe ultimul gratar.
![]()
Se face foarte usor, iar gustul blatului este mai bun decat al multor blaturi de pizza facute in multe pizzerii din Craiova.