DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(1 voturi, media: 3,00)

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că ordinul privind programul Rabla pentru electrocasnice va fi emis în cursul acestei săptămâni, iar operaționalizarea sa ar putea avea loc vineri.

Ministrul a precizat că ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial, iar programul Rabla pentru electrocasnice urmează să înceapă în cursul acestei săptămâni.

Întrebat dacă programul ar putea începe luni, Barna Tanczos a răspunde: „poate începând de vieri, că tot e Vinerea Verde”, scrie Antena 3.

La sfârșitul lunii aprilie, ministrul Mediului preciza că programul va avea trei subcategorii pentru a nu se transforma într-un „program de cumpărat televizoare”.

Programul urmează să fie bazat pe aparatură care va avea consum mic de energie și va avea trei subcategorii.

„Eficiența prin reducerea consumului să fie maximă. Ne concentrăm în prima fază pe mașinile de spălat, frigidere, după care venim cu a doua etapă, probabil la două săptămâni, vom veni cu a doua etapă, pentru laptop, tabletă și televizor, astfel încât să asigurăm pentru familiile care trebuie să doteze gospodăria cu tablete și laptopuri.

Copiii au mare nevoie de asemenea sprijin pentru a putea participa la ore. În ultima fază, la probabil 4 săptămâni de la lansare, venim cu programul pentru aparate de aer condiționat, mașină de uscat rufe și ce mai rămâne.

Ele vor fi disponibile pentru cetățeni pe bugete alocate pe fiecare subgrupă, astfel încât eficiența programului să fie maximă și ca nu cumva să transformăm într-un program de cumpărat televizoare”, a mai spus ministrul.

Inițial, Rabla pentru electrocasnice” trebuia să înceapă în 15 decembrie, însă programul a fost amânat.

Fostul ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor Mircea Fechet anunța că Programul are un buget total de 40 de milioane de lei și va permite utilarea caselor cu aparate electrocasnice de ultimă generație, pentru cel puțin 100.000 de români.

Rabla pentru Electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) patru produse care nu au existat în edițiile anterioare: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete.

Valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele nouă echipamente finanțate este de:

  • laptopuri – finanțare de 500 de lei;
  • aparate de aer condiționat, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase, cu o finanțare nerambursabilă de 400 de lei;
  • tablete și mașini de spălat rufe – finanțare nerambursabilă de 300 de lei;
  • aspiratoare, cu o finanțare nerambursabilă de 200 de lei.


Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.