DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele(3 voturi, media: 2,33)

În cadrul acţiunii desfăsurată astăzi, în Craiova, poliţiştii au informat cetăţenii şi operatorii economici cu privire la noile modificări legislative şi totodată au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. 

Unul dintre marile magazine amendate este și Jumbo. Aici, nu se efectua triaj epidemiologic.

Poliţiştii au acţionat în centre comerciale, magazine nealimentare, restaurante, săli de jocuri, mijloace de transport în comun, fiind vizate atât persoanele fizice cât şi juridice.

Astfel, au fost verificate 18 locuri şi medii de interes şi 18 localuri de alimentaţie publică.

„În cadrul acţiunii desfăşurate, cu ocazia controlului efectuat la un centru comercial de pe strada Calea Severinului, din Craiova, poliţiştii au contatat că, la intrarea în încinta centrului, nu se efectua triajul epidemiologic pentru personalul propriu şi pentru vizitatori în condițiile stabilite de lege.

Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională administratorului societăţii pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, fiind totodată instruit, pe bază de proces-verbal, cu privire la noile reglementări legislative pentru prevenirea efectelor pandemiei de Covid 19”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

De asemenea, poliţiştii au depistat pe Bulevardul Decebal, din Craiova, un bărbat de 53 ani, din localitate, care conducea un autoturism destinat transportului de persoane, având client şi care nu purta masca de protecţie.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 55/2020 şi OUG 195/2002.

De asemenea, celui în cauză i-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate de poliţişti, zilnic, pe raza întregului judeţ.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.