DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Proprietarii a peste o mie de câini periculoși sau agresivi din judeţul Dolj au fost verificați, în perioada 20 iunie – 19 iulie, pentru neregulile constatate fiind aplicate amenzi și stabilite măsuri. 

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, la acţiune au participat poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică din mediul urban şi rural, care au verificat 351 de câini din categoria I (câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor) şi 828 de câini din categoria II (câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor).

“În urma acţiunilor întreprinse poliţiştii au constatat şi nereguli, aplicând 18 sancţiuni contravenţionale conform OUG 55/2002, în valoare de 5.400 lei”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj. 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.