DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Ieri, poliţişti din cadrul Secţiei nr.12 Poliţie Rurală Daneţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în comuna Amărăştii de Sus.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 69 de ani, din comuna Amărăştii de Sus, în timp ce conducea un tractor pe drumurile publice din localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat, acesta căzând ulterior pe gardul unui imobil.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.

„Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta nu posedă permis de conducere, iar tractorul nu este înmatriculat/înregistrat”, arată IPJ Dolj.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unu vehicul neînmatriculat.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.