Bugetul Craiovei, „amenințat” de asistența socială

Bugetul Craiovei, „amenințat” de asistența socială

1.795
0
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Cheltuielile cu asistența socială, pe care Primăria Craiova ar urma să le suporte din bugetul alocat de la nivel național, lucru transmis de căre ministrul de Finanțe, ar complica situația administrației municipale, suma de bani necesară funcționării instituției scăzând foarte mult, potrivit edilului Mihail Genoiu.

O discuție despre cum va fi împărțit bugetul a avut loc la Ministerul Finanțelor, la începutul acestei săptămâni, stabilindu-se ca municipiilor să li se aloce 60% din Impozitul pe Venit Global, dar primăriile în cauză să preia și o parte din cheltuielile cu asistența socială.

„La Ministerul de Finanțe s-au discutat mai multe variante de formare a bugetului. Asociația Municipiilor din România și Asociația Orașelor au susținut să ni se dea minim o cotă de 60% din IVG. Anul trecut, noi am avut o cotă de 43,55% la care s-a adăugat o echilbrare și aceste sume adunate duceau tot spre 60%. Acesta este procentul care, dacă îl primim din total impozit pe venit, ne-ar asigura funcționalitatea în parametrii normali. Am primit un răpuns, ni se asigură acel 60% dar cu preluarea unor cheltuieli legate de asistența socială. Eu vreau să vă spun că acestea din urmă sunt foarte mari și din primul calcul al nostru depășesc 12-15% din buget. Acest lucru înseamnă că ne bucurăm că luăm 60% din IVG dar va trebui să scădem și ajungem la 45%, mult sub nivelul de finanțare de care avem nevoie”, a explicat Genoiu.

Discuții despre această situație au fost purtate și la Guvern, miercuri, cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, urmând ca în funcție de răspunsul pe care aceasta îl primește de la ministrul Finanțelor să fie găsită o soluție.

„Din acest motiv, o echipă de primari a fost la Guvern, a discutat problema și doamna prim-ministru a solicitat ministrului Finanțelor să i se dea situația exactă și a promis că în cursul zilei de azi va da o soluție. Sperăm să avem acel 60%, dar fără preluarea cheltuielilor cu asistența socială”, a conchis primarul Craiovei.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.