DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Patru persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, toate din municipiul Craiova, bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie, au fost reținute, ieri, de către polițiștii doljeni. 

Reprezentanții IPJ Dolj spun că, în data de 14 iulie, trei femei de 23, 31 și 36 de ani și un minor de 16 ani, toți din  Craiova, au  lovit și amenințat angajații și agentul de pază al unei societăți comerciale situată pe strada Brestei, pentru a pentru a fura produse cosmetice din incinta unității respective.

După ce au fost efectuate cercetări, ieri, cele patru persoane au fost identificate și conduse la audieri.

„Astfel, în baza probatoriului administrat, poliţiştii le-au reţinut pe cele patru persoane, pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, arată IPJ Dolj.

Astăzi, cele patru persoane vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.