DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Miercuri dimineață, polițiștii doljeni au organizat o acțiune pe linia persoanelor urmărite la nivel internațional. În urma acestei acțiuni, în comuna Celaru, au fost depistați doi bărbați, de 29 și 43 de ani, din localitate, care erau urmăriți pentru infracțiuni de furt calificat.

Autoritățile judiciare din Austria emiseseră pe numele acestora mandate europene de arestare, având în vedere că cei doi sunt bănuiți de furtul unor componente din cupru, în valoare de aproximativ 75.000 de euro, comis pe teritoriul acestei țări.

Bărbații au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și urmează să fie prezentați Curții de Apel Craiova pentru emiterea mandatelor de arestare.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.