Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din județul Dolj, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, a fost arestat pentru 30 de zile.
Anchetatorii spun că, pe parcursul anului 2023, acesta a cumpărat, stocat și distribuit fişiere conținând imagini, în care ar fi fost prezentați minori, fete și băieți, având un comportament sexual explicit.
De asemenea, acesta ar fi racolat, prin intermediul rețelelor de socializare, mai multe persoane minore, cu vârste între 14 și 15 ani, pe care le-ar fi determinat să realizeze și să-i trimită fotografii în ipostaze sexuale.
În data de 11 noiembrie, tânărul a fost reținut de procurorii DIICOT Craiova, iar ieri a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.