O femeie de 51 de ani, din comuna Barza, județul Olt, a fost accidentată în această seară, în jurul orei 18:55, în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni semaforizată din municipiul Craiova. Incidentul s-a petrecut la intersecția străzii Brazda lui Novac cu Bulevardul Dacia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, victima traversa pe culoarea verde a semaforului când a fost lovită de un autoturism condus de o femeie de 83 de ani, din Craiova.
În urma impactului, femeia fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.