Grădiniţa „Paradisul Copiilor” din Craiova se închide. Cum se prezintă situația în...

Grădiniţa „Paradisul Copiilor” din Craiova se închide. Cum se prezintă situația în județ

1.813
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

O grădiniță din municipiul Craiova va suspenda activitatea, după ce trei preşcolari, două educatoare şi o îngrijitoare au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj au făcut situația pentru săptămâna viitoare, peste 70% din cei 91.794 de elevi doljeni urmând să deruleze cursuri „faţă în faţă”. 

Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Dolj, Alexandru Gîdăr, a declarat, vineri, că în perioada 22-29 februarie, 12 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică trec din scenariul 2 în scenariul 1, nouă unităţi trec din scenariul 1 în scenariul 2, o unitate (Grădiniţa ‘Raykids’ din comuna Cârcea) va trece din scenariul 2 în scenariul 3, Şcoala Gimnazială din comuna Întorsura va trece din scenariul 1 în scenariul 3, iar la Grădiniţa cu program prelungit Paradisul Copiilor din Craiova se vor suspenda activităţile didactice după ce trei preşcolari, două educatoare şi o îngrijitoare au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus.

„În conformitate cu datele transmise de CJSU, s-au modificat scenariile de funcţionare pentru câteva unităţi de învăţământ din judeţul Dolj, însă cea mai mare parte a elevilor vor veni săptămâna viitoare la clasă. Astfel, 94 de şcoli cu personalitate juridică şi 234 de structuri arondate vor fi în scenariul 1, 119 şcoli cu personalitate juridică şi 105 structuri arondate vor fi în scenariul 2, iar trei şcoli cu personalitate juridică şi două structuri arondate vor fi în scenariul 3. Având în vedere condiţiile pentru fiecare tip de scenariu, per total, 65,549 de elevi din cei aproape 91.800 vor învaţă ‘faţă în faţă’, iar restul online. Municipiul Craiova rămâne în continuare în scenariul 2. Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice transmise de către Direcţia de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele din fiecare unitate de învăţământ”, a declarat Gîdăr.

În judeţul Dolj, de când a început școala, 26 de elevi şi 16 cadre didactice şi personal au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, fiind suspendate orele „faţă în faţă” pentru un număr de 23 clase şi grupe.

În ultimele 24 de ore, a fost depistat pozitiv câte un elev la: Colegiul Naţional „Ştefan Velovan”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Colegiul Naţional „Carol I”, Şcoala Gimnazială „N. Romanescu”din Craiova, Grădiniţa cu program prelungit „Floare Albastră”, Grădiniţa cu program prelungit „Pinochhio”, Grădiniţa cu program prelungit „Joylight”, unde clasele sau grupele în care învaţă copiii depistaţi pozitiv au trecut online.

1 COMENTARIU

  1. #1
    Insane
    Data de inscriere
     31-07-2007
    Locatie
     BlueSud
    Mesaje
    7697

    Vine din spate aviara și porcina pe interval. Ne ține oculta mondială numai în boli și suferință socială.. Își pune oculta mondială toți cățeii lingăi vânduți la satana.. de prin toate guvernele și parlamentele naționale pe noi să ne hăituiască că poate.. poate cedam psihic și social ca să fim niște zombii vii pe telecomandă 5G.

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.