DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Un nou contract de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 a fost semnat, miercuri, de către reprezentanţii Universităţii din Craiova, obiectivul acestuia fiind reabilitarea și modernizarea infrastructurii facultăților cu profil electric ale instituţiei.

Acesta este cel de-al doilea proiect semnat, din cele şapte depuse în cadrul POR 2014-2020 de Universitatea din Craiova, prin care se solicită o finanțare nerambursabilă de aproximativ 37 milioane de euro pentru investiții majore în infrastructura unităților de învățământ din Craiova.

Proiectul cu titlul „Reabilitare și modernizare spații învățământ – corpurile D (C5-6), E(C4) și F(C11) din complexul facultăților cu profil electric” are o valoare totală de 29,996,680.72 lei din care valoarea finanțării nerambursabile este de 29.967.018,18 lei (6.434.142,38 euro), fiind finanțat în cadrul Axei prioritare 10 ce vizează „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Operațiunea 10.3 – Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive.

Obiectivul major al proiectului este reabilitarea și modernizarea unor corpuri din cadrul Complexului facultăților cu profil electric, aparținând Universității din Craiova, situate la adresa Bd. Decebal, nr. 107, Craiova, județul Dolj cu următoarele caracteristici:

  • Corp D, construit în anul 1973 având suprafaţa construită – 1043 mp și suprafața desfaşurată  – 3.744,88 mp; regim de înaţime P+3E;
  • Corp E construit în anul 1973 având suprafaţa construită – 1905,44 mp şi suprafaţa desfaşurată – 2085,19 mp; regim de înălţime: P și mezanin parțial;
  • Corp F construit în anul 1992 având suprafaţa construită – 404 mp şi suprafaţa desfăşurată supraterană – 1.207,97 mp; regim de înălţime: S+D+P+1 E.

Atfel se va avea în vedere: refacerea sau, după caz, înlocuirea completă a finisajelor interioare și exterioare; reabilitarea termică a celor cinci construcţii în conformitate cu normele actuale; înlocuirea instalațiilor existente; realizarea de recompartimentări şi modernizări pentru fluidizarea spațiilor și eficientizarea utilizării clădirilor; refacerea sau, după caz, înlocuirea completă a anvelopei clădirii și remodelarea fatadelor; supraetajarea corpului D – C5-6 în conformitate cu concluziile și recomandările expertizei.

Data estimată de finalizare a lucrărilor prevăzute în proiect este 29 decembrie 2023.

„Este un moment important pentru Universitatea din Craiova și sunt convins că prioritățile instituției noastre sunt și priorități regionale. Semnăm acum cel de-al doilea proiect din programul de reabilitare a campusului de pe Bulevardul Decebal, sediul Facultăților de Inginerie Electrică și Automatică. Dar mai avem un proiect foarte frumos la Facultatea de Educație Fizică și Sport, construirea unei săli de jocuri sportive, a altor trei săli pentru alte sporturi, dar și două săli de kinetoterapie și recuperare. Încercăm să reabilităm și căminul de la Banu Mărăcine, unde vom construi un centru de cercetări agricole. Vom reabilita și căminele 4 și 9″ a declarat prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu, rectorul Universității din Craiova.

„Finanțarea investițiilor destinate învățământului universitar din regiunea SV Oltenia a reprezentat o  prioritate pentru instituția noastră. În acest context am întreprins constant eforturi susținute pentru identificarea unor fonduri suplimentare, astfel încât toate proiectele depuse în cadrul POR 2014-2020 de Universitatea din Craiova și de Universitatea de Medicină și Farmacie să poată avea  finanțarea asigurată. Investițiile nerambursabile, care acoperă 100% din cheltuielile eligibile ale beneficiarilor, se ridică la aproximativ 40 de milioane euro, depășind cu mult, alocarea inițială a regiunii de 8,5 milioane de euro pentru prioritatea de investiții 10.3.” a declarat doamna Marilena Bogheanu, Directorul General al ADR SV Oltenia, cu ocazia acestui eveniment.

 

 



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.