IPJ Dolj: ”Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”

IPJ Dolj: ”Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”

3.172
2
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

În perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Regional Poliție Transporturi Craiova, desfășoară o campanie de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare – ”Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, în baza unui parteneriat între Poliția Română, CFR călători și Mercury 360.

Campania se derulează la nivel național și are ca scop informarea și conștientizarea populației cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și forme de conduită în incinta stațiilor CF, triaje și zonele adiacente.

„O fotografie pe tren poate părea o idee bună pentru o postare în social media, însă puțini sunt cei care știu riscurile pe care escaladarea unui vagon de tren le presupune, în principal cel de producere a arcului electric și a electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune (27.000 volţi). Este important de știut faptul că arcul electric se poate produce fără un contact direct cu rețeaua de înaltă tensiune, iar pe lângă acesta, căderea de la înălțime poate produce traume grave”, explică reprezentanții IPJ Dolj.

În perioada 19 octombrie – 8 noiembrie 2020, un vagon va fi atașat unui tren de pe ruta București-Timișoara, iar polițiștii de prevenire și transporturi vor discuta cu adolescenți și tineri, astfel încât aceștia să înțelegă riscurile la care se expun atunci când încearcă să realizeze o fotografie pe tren sau când nu respectă regulile de conduită în incinta stațiilor de cale ferată, triajelor și zonelor adiacente.

Astăzi, a fost lansată Campania ”Selfi-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” în Gara Craiova, urmând ca aceasta să se defășoare pe toate liniile CFR de la nivelul județului.

Pe parcursul activității, pentru ca mesajul campaniei să fie mai ușor înțeles, tinerii au fost îndrumați să scaneze un cod QR, inscripționat pe flyere, ce permite vizualizarea unui material video care prezintă, în mod simbolic, efectele electrocutării asupra a trei emoticoane.

 



2 COMENTARII

  1. #1
    De-al casei
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    303

    Asta este valabila unde linia este electrificata, caci aia in zone cu linii ne electrificate se pot urca lejer pe vagoane fara riscuri. Bine, doar riscul de a cadea ca prostul de acolo

  2. #2
    Newcomer
    Data de inscriere
     30-05-2019
    Mesaje
    12

    Ar fi fost bine ca politia sa fi exemplificat cu unele cazuri, eu personal nu am vazut pe nicaieri asa ceva, desi sunt amator de poze bune, am cont pe multe site-uri unde apar poze: pinterest. flick, facebook… Oricum ceva e bine: se pare ca politia stie ce e acela un selfie si ca e o chestie la moda in care trebuie sa se bage si ea.
    Se mai sifoneaza niste bani pentru cineva drag, care le face filmuletele
    CUM???? efectele electrocutării asupra a trei emoticoane?????? baietii astia nu stiu ce sunt alea emoticoane!!!

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.