Mai mulţi angajaţi ai Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova, unde sunt 126 cazuri de COVID-19, au împărţi, în municipiu, revista de integrame cu Olguţa Vasilescu. Chiar salariaţii instituţiei acuză conducerea căminului că obligă angajaţii să se implice în promovarea candidatului PSD la Primăria Craiovei.
Aceştia susţin că, în data de 11 august, când zeci de pensionari şi angajaţi ai centrului erau bolnavi de COVID-19, o parte a salariaţilor au plecat din focar pentru a face campanie electorală unui candidat la funcţia de primar al Craiovei, relatează Mediafax.
Oamenii sunt ameninţaţi cu pierderea locului de muncă, spun unii angajaţi, sub protecţia anonimatului.
„Sunt contacţii direcţi ai contabilului-şef care a fost internat la Spitalul Victor Babeş şi care a ieşit pozitiv. (…) Aceste doamne trebuiau să fie, la 12:35, la serviciu, iar dânsele fac campanie electorală. Marţi, pe data de 11 august”, a spus o angajată a căminului de bătrâni.
„Ştiţi cum ne ameninţă pe noi domnul director? Ne ameninţă şi ne face oale de porci. Şi tot timpul ne vorbeşte urât şi ne jigneşte, dar ne-a ajuns cuţitul la os. (…) Fetele erau în spital şi ei făceau campanie. Luau fetele forţat, că dacă nu, îşi pierdeau locul de muncă. Să le ducă să împartă pliante”, a mai spus angajata.
Fotografia în care se văd salariaţii cu pliante electorale în mână a fost postată şi de directorul căminului de bătrâni, pe pagina sa personală de Facebook.
Valentin Giurcă, directorul căminului, neagă acuzaţiile subalternilor.
„Nu am obligat pe nimeni să meargă în nici o campanie electorală. Eu nu am făcut campanie electorală, nu ştiu despre ce e povestea.(…) N-am ameninţat pe nimeni. Eu n-am fost aici zilele astea”, a precizat Valentin Giurcă, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova.
Sursa foto Facebook Vali Giurcă.