IPJ Dolj are un nou șef, începând de luni, comisarul Adrian Glugă fiind împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției la instituția doljeană, prin ordin al ministrului de interne, pentru o perioadă de trei luni, potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția Română.
Noul șef al IPJ Dolj a fost detașat din județul Brăila.
„Prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar-șef de poliție Glugă Constantin Adrian a fost împuternicit, începând cu data de 6 ianuarie, să îndeplinească atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, pe o perioadă de 3 luni. De asemenea, prin ordin al ministrului afacerilor interne, comisar șef de poliție Condruz Constantin Dorin a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile funcției de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, până la încetarea situației care a dus la vacantarea temporară a postului”, se arată în comunicatul postat pe site-ul IGPR.
Totodată, au fost operate mai multe schimbări la nivelul IGPR și a mai multor inspectorate din țară.