DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Reprezentanții Salubrității Craiova anunță marți, într-un comunicat de presă, că operatorul va intra în următoarele luni într-un amplu proces de restructurare având în vedere preluarea activității de salubrizare de către asocierea SC Iridex Grup Salubrizare SRL- SC Servicii Salubritate Bucuresti SA-Iridex Group Import-Export SRL.

Potrivit Salubrității Craiova, planul de restructurare are ca scop eficientizarea operațională a societății și menținerea unei situații financiare stabile după încetarea prestării activității de colectare și transport a deșeurilor în municipiul Craiova, prin optimizarea costurilor, fiind vizate atât componenta de resursă umană, cât și reorganizarea celorlalte activități prestate în prezent de operator.

„În acest sens, în data de 16.02.2021 a fost transmisă celor două sindicate din cadrul societății notificarea referitoare la demararea procedurii de restructurare, care implică și începerea unor negocieri cu reprezentanții salariaților. De asemenea, vor fi înștiințate atât Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj cât și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj despre intenția SC Salubritate Craiova SRL de a disponibiliza personal. În perioada următoare, vor avea loc discuții cu toti angajații afectați de măsura concedierii colective, pentru găsirea unor soluții individuale convenabile”, se arată în comunicatul de presă al Salubrității Craiova.

Totodată, Salubritate Craiova a inițiat demersurile pentru încheierea unui protocol de colaborare cu asocierea condusă de SC Iridex Grup Salubrizare SRL, cu scopul preluării unei părți importante din personal.

„Alți angajați urmează să activeze în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor ECODOLJ, entitate care monitorizează derularea contractului de delegare a gestiunii pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor în județul Dolj și, implicit, în municipiul Craiova”, se mai arată în comunicatul de presă.

Asocierea de firme anterior menționată va colecta și transporta deșeurile și din municipiul Craiova, începând cu luna aprilie a acestui an.

 

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.