DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza
dig

Al optulea contract de execuție lucrări, în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, a fost semnat astăzi. Este vorba despre „CL 15 – Proiectare şi execuţie branşamente în Municipiul Craiova”, primul dintre contractele care vizează Craiova.

Licitația a fost câștigată de FLUID GROUP HAGEN din Satu Mare, la o valoare de 25.124.500 RON (fără TVA).

Lucrările aferente contractului „DJ-CL-15 Proiectare şi execuţie branşamente în Municipiul Craiova”, cuprind achiziția și montarea a 1004 cămine de apometru complet echipate, achiziția și montarea unui număr de 22.442 apometre, incluzând și înlocuirea celor existente, unde este cazul, precum și achiziția și montarea instalației automate de verificat contoare DN 15 – DN 50 mm.

„Contractul prevede elaborarea Proiectului Tehnic, elaborarea documentației necesare obținerii autorizațiilor și avizelor necesare execuției; lucrări de construcție; furnizare și montaj echipamente; testare și punere în funcțiune a acestora, precum și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în perioada de garanție. Durata de proiectare a și execuție a lucrărilor și de punere în funcțiune a instalațiilor este de 30 de  luni, iar perioada de garanție este de 36 de luni”, anunță reprezentanții Companiei de Apă Oltenia.

Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, în valoare de peste 445 milioane de euro, reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia. În municipiul Craiova sunt prevăzute lucrări cu o valoare totală de peste 100 milioane de euro atât în sectorul de apă potabilă, cât și în cel de canalizare.



Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.