Sâmbătă, la ora 12.00, se va deschide circulația pe Tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, anunță directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Astfel, se va circula, începând de sâmbătă, pe acest drum expres, și între Valea Mare și Coloneşti.
Potrivit directorului CNAIR, lucrările au fost finalizate cu şase luni înainte de termenul asumat prin contract.
„Lucrările pe cei 31,75 km ai tronsonului 3 (Valea Mare – Colonești) ai DEx12 sunt finalizate cu 6 luni mai devreme față de termenul contractual. De mâine se va putea circula pe 71,6 km ai acestui drum expres”, anunță Pistol, într-o postare pe Facebook.
Asocierea SA&PE Construct SRL – SC. Spedition UMB SRL – SC. Tehnostrade SRL – SC. Consitrans SRL s-a mobilizat foarte bine și pe acest proiect pentru finalizarea căruia a avut la dispoziție 36 de luni și 782,45 milioane de lei, fără TVA (finanțare asigurată prin POIM), spun reprezentanții CNAIR.