Spitalul Județean de Urgență Craiova caută directori. Trei posturi scoase la concurs

Spitalul Județean de Urgență Craiova caută directori. Trei posturi scoase la concurs

4.815
1
DISTRIBUIȚI
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 SteleVoteaza

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova scoate la concurs trei posturi de conducere, conform anunțului de angajare, postat pe site-ul unității sanitare, fiind vorba despre un post de director medical, unul de director de îngrijiri și al treilea de director financiar-contabil.

Cei care vor să depună dosarul pentru postul de director medical trebuie să îndeplinească următoarele criterii specifice: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; sunt confirmaţi cel puţin medic specialist; au minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.

Concursul /examenul pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director- director medical al unităţii se va organiza astfel:  în data de 13 mai, ora 11.00 – proba scrisă,  în data de 15 mai, ora 12.00– susţinere orală a proiectului de specialitate, ora 13.00- interviul de selecţie, la sediul unităţii. Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 3 mai, ora 13.00.

În ceea ce privește postul de director îngrijiri, criteriile specifice sunt următoarele: sunt asistenţi medicali generalişti principali;  au cel puţin 2 ani vechime ca asistenţi medicali generalişti principali; sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă sau scurtă durată, cu diplomă de licenţă/absolvire.

Concursul se va organiza astfel: în data de 14 mai, ora 11.00 – proba scrisă, în data de 16 mai, ora 10.00– susţinere orală a proiectului de specialitate, ora 11.00- interviul de selecţie, la sediul unităţii. Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 06 mai, ora13.00.

Pentru postul de director financiar – contabil trebuie respectate următoarele condiții: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic;  au cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor; deţin certificatul de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum şi de cunoaştere a reglementărilor europene în domeniu.

Concursul se va organiza astfel în data de 20 mai, ora 11.00 – proba scrisă, în data de 22 mai, ora 12.00– susţinere orala a proiectului de specialitate, ora 13.00- interviul de selecţie, la sediul unităţii. Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 10 mai, ora 13.00.

 

 



1 COMENTARIU

  1. #1
    Junior
    Data de inscriere
     04-03-2019
    Mesaje
    62

    Scoase la vrajala ca deja sunt alocate neamurilor pesediste. preoteasa stie..

Spune-ti parerea

Pentru a putea lasa comentarii logheaza-te cu contul CraiovaForum folosind formularul din partea dreapta sau Inregistreaza-te daca nu ai cont.